StiripesursePoliticăA fost lansată licitația pentru ultimele trei tronsoane din Autostrada Unirii

A fost lansată licitația pentru ultimele trei tronsoane din Autostrada Unirii

Publicat:

Președintele Consiliului județean Iași, Costel Alexe, a anunțat astăzi că a fost lansată licitația pentru ultimele trei sectoare din Autostrada Unirii, pe segmentul Lețcani-Ungheni, transmite MOLDPRES.

Astfel, Compania Națională de Investiții Rutiere din România a transmis spre publicare în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) contractele pentru construirea ultimelor trei tronsoane ale Autostrăzii Unirii-A8 și a stabilit termenele pentru depunere ofertelor.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

Ofertele pentru tronsonul 3 Lețcani (DN 28)-DN 24 (Iași) pot fi depuse până pe 24 august, pentru tronsonul 4 DN 24 (Iași)-Golăiești – până la 1 septembrie, iar pentru tronsonul 5 Golăiești-Vama (Pod peste Prut de la Ungheni) – până la 28 iulie 2025.

„Vorbim de ultimele trei tronsoane care întregesc Autostrada Unirii. Cel mai mare proiect de infrastructură pentru județul Iași și întreaga regiune de Nord-Est a României se va înfăptui”, a subliniat Costel Alexe.


Contractele sunt finanțate din fonduri europene nerambursabile prin Programul Transport 2021-2027 și din fonduri de la bugetul de stat al României.

Președintele Consiliului județean Iași a menționat că tronsonul 3 are o lungime de 17,7 kilometri, iar valoarea estimată a contractului de proiectare și execuție este de 5,2 miliarde lei românești. Totodată, pentru tronsonul 4, cu o lungime de 12,7 km s-a stabilit o valoare de 4,1 miliarde lei românești.

Tronsoanele 3 și 4 au o durată de realizare de 46 de luni (10 proiectare și 36 luni execuție). Pentru tronsonul 5, de 2,77 km și o valoare de 267 milioane lei, termenul de realizare este de 18 luni.

Autostrada Unirii va avea o lungime de peste 300 de kilometri, de la Târgu Mureș și până la frontiera cu Republica Moldova, în zona satului Ungheni din județul Iași. Parte a acestei autostrăzi este și Podul rutier de la Ungheni peste râul Prut, numit simbolic „Podul de Flori”, construcția căruia a început pe 26 aprilie curent.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

Anterior, autoritățile au anunțat că Autostrada Unirii va fi extinsă până la Chișinău, prin Autostrada Iași–Ungheni-Chișinău.

Premierul Dorin Recean a comunicat luni, 26 mai, că Studiul de prefezabilitate pentru segmentul Chișinău-Ungheni din autostrada Iași–Ungheni-Chișinău va fi gata până la sfârșitul acestui an.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Psihologii explică motivul pentru care unii oameni fac curățenie atunci când sunt supărați

Poți crede că este doar curățenie, pentru că dezordinea te deranjează. Dar psihologia arată că, atunci când faci „curățenie agresivă” și viața ta este...

Hollywood schimbă regulile jocului. Ce restricții au fost impuse pentru inteligența artificială

Studiourile și sindicatele de la Hollywood au ajuns la un acord privind utilizarea abuzivă a inteligenței artificiale. Măsurile vin la trei ani de la...

La 82 de ani, Mick Jagger nu stă departe de scenă. The Rolling Stones vor să plece din nou în turneu

Trupa va lansa în iulie albumul „Foreign Tongues”, însă nu a anunțat încă datele pentru viitoarele concerte. Membrii trupei The Rolling Stones pregătesc lansarea celui...

Explozii puternice în SUA după ce un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h s-a fragmentat

Un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h a provocat o dublă explozie care a zguduit clădirile din Massachusetts și Rhode Island, în SUA. NASA...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.