StiripesurseȘtirile zileiTransport ilicit de mărfuri în centrul țării

Transport ilicit de mărfuri în centrul țării

Publicat:

Ofițerii Echipelor Mobile ale Serviciului Vamal au documetat două tentative de transport ilicit de mărfuri, fără acte de proveniență legală și/sau vamală, în centrul țării.

Citește și: Aterizare de urgență la Călărași

Primul caz a avut loc pe traseul Chișinău-Leușeni, unde într-un autocar de model „Vanhool”, condus de un conațional în vârstă de 37 ani, au fost depistate scule electrice, aparate de uz casnic și butoaie din inox. Al doilea caz a fost înregistrat în apropierea localității Bardar, raionul Hâncești. Într-un alt autocar, de model „Setra”, condus de un conațional de 30 de ani, au fost depistate articole de încălțăminte, produse chimice și ustensile pentru pescuit.

Valoarea totală a mărfurilor depășește suma de 150 000 lei. Mărfurile au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoanele vizate riscă sancțiuni contravenționale, conform prevederilor legale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.