StiripesurseDiasporaMarea Britanie: Boris Johnson divorţează de Marina Wheeler

Marea Britanie: Boris Johnson divorţează de Marina Wheeler

Publicat:

Fostul ministru de Externe al Marii Britanii, Boris Johnson, a anunţat că divorţează de soţia sa, Marina Wheeler, scrie The Guardian, potrivit news.ro .

Johnson şi Wheeler, ambii în vârstă de 54 de ani, au fost căsătoriţi timp de 25 de ani. Ei au făcut anunţul într-un comunicat comun după ce în The Sun au apărut informaţii conform cărora Johnson a fost infidel.

Citește și : Emisarul Naţiunilor Unite pentru Siria pledează pentru deschiderea unor ‘rute de evacuare voluntară’ din Idlib

În comunicatul trimis către Press Association de către un prieten de familie, cei doi susţin că au decis acum câteva luni că este în interesul lor să se separe.

„Am căzut de acord să divorţăm iar acest proces este în desfăşurare. Ca prieteni, vom continua să ne susţinem cei patru copii în anii următori. Nu vom comenta mai mult.”, se arată în comunicat.


Vestea separării vine într-un moment crucial pentru ambiţiile politice ale lui Johnson. El şi-a dat demisia în iulie după ce s-a opus planului pentru Brexit al prim-ministrului Theresa May şi de atunci a devenit principala voce critică a planului, existând zvonuri că el ar plănui să candideze pentru conducerea Partidului Conservator.

Citește și : Erdogan cere oprirea ostilităţilor în regiunea siriană Idlib; Putin se opune

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.