StiripesurseSocialMinistrul Mediului: Rata de împădurire este în creștere

Ministrul Mediului: Rata de împădurire este în creștere

Publicat:

Două păduri noi prind rădăcini pe malul Nistrului, iar rata de împădurire a Republicii Moldova este în creștere. Sergiu Lazarencu, ministrul Mediului, a efectuat o vizită de lucru în raionul Dubăsari, unde a inspectat două păduri tinere.

La Pîrîta, pe malul Nistrului, a fost plantată în primăvară, o pădure tânără de plopi pe o suprafață de 9 hectare, rată de prindere a copacilor este de peste 90%. Plopii vor proteja malurile râului Nistrului și vor reface ecosistemul din zonă, potrivit agrotv.md.

Citește și: Expert: Finalizarea liniei electrice Vulcănești–Chișinău va permite Republicii Moldova să elimine dependența de Centrala de la Cuciurgan

SERGIU LAZARENCU, ministrul Mediului:

Fiecare copac plantat e o promisiune că natura Moldovei are un viitor. Dacă alegem să o protejăm, împreună, putem construi un mediu sănătos pentru toți”.


Peste 9000 de arbori din 20 de specii diferite, au fost plantați și la Pohrebea, datorită proiectului „Împădurim Moldova”, susținut din Fondul de Mediu. Prin aceste lucrări, se reduce riscul de eroziune, se stabilizează solul și se creează condiții pentru revenirea biodiversității locale.

Citește și: Siegfried Mureșan: Rusia va încerca din nou să influențeze alegerile parlamentare din R. Moldova

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.