StiripesurseȘtirile zileiGrosu a s-a întâlnit cu moldovenii stabiliți în Irlanda

Grosu a s-a întâlnit cu moldovenii stabiliți în Irlanda

Publicat:

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a întâlnit, la Dublin, cu moldovenii care locuiesc, muncesc sau studiază în Irlanda. Au discutat despre situația din Republica Moldova, despre provocările de zi cu zi în lupta cu propaganda rusă și despre agenda de integrare europeană a țării noastre.

Citește și: Zeci de copii în dificultate au fost asistați de serviciile municipale speciale

Șeful Legislativului le-a mulțumit pentru că sprijină și promovează calea aleasă de țara noastră și pentru modul în care se implică în dezvoltarea țării. Discuțiile cu conaționalii s-au referit și la investițiile în sănătate, construcția liniilor electrice, dar și eforturile ferme spre calitatea de membru al Uniunii Europene.

La Dublin, Președintele Parlamentului a avut o discuție cu un grup de studenți moldoveni care își fac studiile în Irlanda, în domenii precum IT, biochimie sau management. Au vorbit despre schimbările din sistemul de învățământ din ultimii ani din Republica Moldova, despre modernizarea domeniului educației, investițiile semnificative și măsurile menite să sprijine elevii, profesorii și infrastructura școlară.

Președintele Parlamentului s-a întâlnit și  cu reprezentanți ai comunității oamenilor de afaceri moldoveni care au reușit să construiască afaceri de succes în Irlanda.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Locul surprinzător unde se află cel mai înalt pod din lume. Este mai înalt decât mulți zgârie-nori

Cel mai înalt pod din lume nu se află în America de Nord sau în Asia, continente cunoscute pentru construcțiile ieșite din comun. Podul...

Proiecții clandestine pentru un film interzis în India. Oamenii vor să-l vadă, în ciuda cenzurii

La apus, sătenii din Gurdaspur s-au adunat în curtea unui templu sikh pentru a se uita la un film interzis de autoritățile indiene. „Satluj” spune...

Amenzi de până la 400 de euro pentru cei fără asigurare la trotinetă

Proprietarii de trotinete electrice din Italia trebuie să aibă asigurare RCA. Cât costă polița și ce amenzi riscă cei care nu se conformează. Asigurarea obligatorie...

O nouă specie de plantă a fost descoperită în Australia și este deja în pericol de dispariție

O plantă care a trecut neobservată de oamenii de știință timp de mai bine de un secol, fiind confundată cu o specie deja cunoscută,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.