StiripesurseExterneConvorbire Meloni-Trump privind războiul din Ucraina şi un acord comercial

Convorbire Meloni-Trump privind războiul din Ucraina şi un acord comercial

Publicat:

Premierul italian Giorgia Meloni a declarat vineri că a avut o convorbire cu preşedintele american Donald Trump, în cadrul căreia au discutat despre războiul din Ucraina şi negocierile privind un acord comercial între Statele Unite şi Uniunea Europeană, relatează Reuters.

Convorbirea survine în contextul în care Trump a recunoscut joi că nu a făcut “niciun progres” pentru a pune capăt războiului în Ucraina, după o discuţie telefonică cu omologul său rus Vladimir Putin, potrivit stiripesurse.

Citește și: Ion Suruceanu își cere scuze pentru declarațiile făcute la adresa PAS și a unor oameni de cultură

Convorbirea Putin-Trump a survenit la o zi după ce Washingtonul a anunţat o pauză în livrarea anumitor tipuri de arme pentru Ucraina, o decizie care riscă să pună Kievul într-o poziţie dificilă într-un moment în care trupele ruse continuă să avanseze pe front.

Kremlinul a apreciat vineri că “nu este posibil” în acest stadiu “să-şi atingă” obiectivele în Ucraina pe cale diplomatică, continuându-şi astfel ofensiva pe scară largă.


Citește și: Casa lui Brad Pitt din California, jefuită de hoți

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Instanța obligă PAS să o restabilească pe Olesea Stamate în calitate de membru

Fosta deputată PAS Olesea Stamate a obținut câștig de cauză în prima instanță în procesul intentat Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), după ce a...

CE îndeamnă Chișinăul să țină cont de avizele Comisiei de la Veneția

Comisia Europeană a îndemnat autoritățile Republicii Moldova să țină cont de cele două avize ale Comisiei de la Veneţia referitoare la reformele din justiția...

Industria din Moldova înregistrează o creștere cu peste 10%

Producția industrială din Republica Moldova a înregistrat o creștere semnificativă în luna aprilie. Citește și: Concediile vor fi calculate în zile lucrătoare, nu calendaristice Potrivit Știri.md,...

Militari moldoveni – instruiți la o tabără în România

Un grup de militari din Armata Națională a participat la instruirea integrată în cadrul taberei de instrucție la apă, desfășurată în localitatea Sântimbru, județul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.