StiripesurseȘtirile zilei10 noi microbuze şcolare au fost recepţionate de MEC

10 noi microbuze şcolare au fost recepţionate de MEC

Publicat:

Zece microbuze școlare moderne au fost transmise instituțiilor de învățământ general din Republica Moldova. Unitățile de transport, complet echipate și adaptate inclusiv pentru elevii cu dizabilități, au fost achiziționate cu sprijinul Uniunii Europene și al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu UNICEF.

Vehiculele sunt proiectate pentru a răspunde celor mai avansate cerințe de siguranță și confort. Fiecare microbuz are 14 locuri, inclusiv două locuri rezervate elevilor care utilizează scaunul rulant. Sunt dotate cu rampă specială, astfel încât copiii cu dizabilități să poată urca și coborî în siguranță, la fel ca toți ceilalți colegi ai lor. Suma investiției se ridică la 740.000 de dolari, transmite moldpres.md.

Citeşte şi: O ‘moldoveancă focoasă’ va fi ispită la „Insula Iubirii” – Stiripesurse.md

Unitățile de transport vor fi distribuite școlilor care au cea mai mare nevoie de transport școlar adaptat pentru accesul copiilor cu dizabilități locomotorii.

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat la evenimentul de transmitere a noilor unități de transport, că acestea vor fi utilizate începând cu 1 septembrie pentru a transporta copiii din localități mai îndepărtate înspre instituțiile de învățământ unde-și fac studiile.


„Continuăm și în acest an procesul de asigurare cu unități de transport calitative pentru elevii din toată țara. Dacă anul trecut am avut 69 de autobuze pe care le-am oferit școlilor din Republica Moldova cu suportul Guvernului României, în acest an ne bucurăm de suportul Uniunii Europene cu implicarea PNUD Moldova și reușim să asigurăm astăzi cu zece unități de transport direcțiile noastre raionale. Până la finalul acestui an, inclusiv din bugetul de stat, vom mai procura 21 de autobuze. Este foarte important să asigurăm transportarea în siguranță a elevilor noștri și să putem să creștem capacitatea de transport”, a menționat ministrul.

Dan Perciun a mulțumit partenerilor externi pentru sprijinul acordat în procurarea noilor unități de transport. „Sperăm că aceste autobuze în primul rând să ofere șansa la o educație mai calitativă pentru copiii care urmează să le utilizeze, pentru că, într-un final, asta este misiunea noastră la Ministerul Educației, să ne asigurăm că fiecare copil, indiferent de unde locuiește, indiferent de familia din care provine, are acces în siguranță la educație de calitate”, a conchis ministrul.

Máté Csicsai, Însărcinat cu afaceri al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, a declarat că inițiativa este menită să asigure acces egal pentru toți copii la educație de calitate.

„Atunci când investim în copii, investim în viitorul Moldovei ca parte din familia europeană. Uniunea Europeană își menține angajamentul pentru dezvoltarea Republicii Moldova și asigurarea oportunităților pentru fiecare copil. Împreună, cu eforturi comune, vom reuși să creăm o Moldovă inclusivă, modernă și deschisă”, a menționat Máté Csicsai.

Daniela Gasparikova, Reprezentantă Rezidentă PNUD în Republica Moldova, a afirmat că noile unități de transport, pe lângă autobuzele școlare existente deja în țara noastră, vor îmbunătăți accesul la educație pentru toți copii, indiferent de locul de trai al acestora.

„Pentru noi este o onoare deosebită să avem acest angajament comun de a asigura fiecărui copil din Republica Moldova accesul la o educație de calitate, întrucât educația este unul dintre cei mai puternici factori de transformare și progres într-o societate. În Republica Moldova, un număr semnificativ de elevi din zonele rurale depind de transportul școlar pentru a ajunge la școală sau unde au nevoie în fiecare zi”, a spus Daniela Gasparikova.

Microbuzele școlare au fost procurate în cadrul programului „Promovarea educației de calitate și a oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții pentru toți”, implementat de PNUD și UNICEF, cu sprijinul Uniunii Europene. Programul sprijină transformarea digitală a școlilor, îmbunătățirea infrastructurii educaționale și creșterea accesului la educație pentru toți copiii, în special cei din comunități vulnerabile.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tehnologii inteligente pentru frontiere sigure și eficiente

În perioada 2 – 3 iunie 2026, la Bratislava, a avut loc reuniunea consorțiului proiectului european „AutoBorder”, dedicată dezvoltării unor soluții inovatoare pentru eficientizarea...

Criză de personal în instituțiile statului

Republica Moldova se confruntă cu o criză de personal, cu peste 32.000 de locuri de muncă vacante. Citește și: Dosarul „Car Vertical”: Alți trei învinuiți,...

Revoltă în satul unde o fetiță de șapte ani ar fi fost agresată de un vecin. Oamenii cer dreptate

Cazul copilei de șapte ani, care ar fi fost abuzată sexual de către un vecin, provoacă teamă și furie deopotrivă în rândul localnicilor. Citește și:...

Fermierii au primit sute de milioane prin intermediul programului FCA

Peste 580 de întreprinderi micro și mici din sectorul agricol au primit în perioada martie 2025-mai 2026 finanțări peste jumătate de miliard de lei. Citește...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.