StiripesurseExterneStatul care nu sprijină sancțiunile împotriva Moscovei fără garanții. Oprirea gazelor...

Statul care nu sprijină sancțiunile împotriva Moscovei fără garanții. Oprirea gazelor rusești ar putea scumpi energia

Publicat:

Slovacia vrea să găsească până marţi o soluţie privind garanţii legate de oprirea importurilor de gaze din Rusia, condiţie pentru a susţine al 18-lea pachet de sancţiuni UE împotriva Moscovei, a declarat premierul Robert Fico.

Robert Fico a spus că a discutat, sâmbătă dimineaţa, acest subiect cu cancelarul german, Friedrich Merz, şi a descris discuţiile drept „extrem de dificile”, potrivit stiripesurse.

Citește și: Ion Suruceanu își cere scuze pentru declarațiile făcute la adresa PAS și a unor oameni de cultură

Slovacia a blocat adoptarea celui mai recent pachet de sancţiuni propus de UE împotriva Rusiei, insistând ca, în prealabil, Comisia Europeană să furnizeze garanţii care să contracareze potenţialul impact negativ al unei propuneri separate vizând încetarea importurilor de gaze ruseşti, din 2028.

„Vrem să rezolvăm acest dosar până marţi, pentru că tensiunile sunt în creştere din toate părţile”, a spus Robert Fico la o întâlnire cu jurnaliştii organizată la Bratislava, la care şi-a reiterat opoziţia faţă de ideea eliminării complete a gazelor ruseşti.


Premierul slovac a avertizat că o astfel de măsură va majora preţurile la energie şi va afecta competitivitatea Slovaciei.

Miniştrii Afacerilor Externe din ţările membre UE urmează să se reunească marţi şi cu această ocazie ar putea aproba noul pachet de sancţiuni.

Dacă Slovacia nu primeşte garanţiile necesare, Bratislava este pregătită să blocheze în continuare aprobarea sancţiunilor, a spus Fico.

Fico cere sprijin legal și financiar în fața riscurilor renunțării la gazul rusesc

Premierul slovac a lansat un apel către UE să pregătească măsuri destinate să reducă costurile mari ale tranzitului, să acorde sprijin financiar gospodăriilor şi industriei în caz de creştere a preţurilor la energie şi să ofere garanţii legale, în eventualitatea în care Slovacia va fi vizată de o procedură de arbitraj din partea grupului rus Gazprom, din cauza unei posibile încălcări a unui contract cu o valoare de 16 miliarde de euro.

Citește și: Casa lui Brad Pitt din California, jefuită de hoți

Slovacia are un contract de aprovizionare pe termen lung cu gaze încheiat cu Gazprom, contract care expiră în 2034. Ţara din Europa de Est continuă să primească gaze ruseşti, via conducta TurkStream şi Ungaria.

În condiţiile în care tranzitul gazelor naturale ruseşti prin Ucraina este oprit acum, livrările ruseşti reprezintă mai puţin de jumătate din importurile de gaze ale Slovaciei, pe măsură ce ţara cu aproximativ 5,4 milioane de locuitori face eforturi pentru a-şi diversifica sursele de aprovizionare cu energie. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.