StiripesurseSocialAni grei de închisoare pentru profanatorii de morminte din Râșcani

Ani grei de închisoare pentru profanatorii de morminte din Râșcani

Publicat:

Doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 31 și 38 de ani, vor sta la închisoare pentru comiterea infracțiunii de profanare a mormintelor.

Potrivit Procuraturii, în perioada 1-14 ianuarie, inculpații au comis șapte acte de profanare a mormintelor din cimitirul orașului Râșcani.

Citeşte şi: Morțile suspecte a 13 directori din companii cheie ale Rusiei – Stiripesurse.md

Aceștia au săpat parțial cavourile funerare, încercând să fure bunurile aflate în morminte. Încercările lor au eșuat deoarece inculpații nu au reușit să pătrundă în interior din cauza pereților din beton.

„Toți cei trei inculpați au recunoscut integral faptele imputate și au solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată, în baza materialelor acumulate în faza de urmărire penală. Una dintre persoanele condamnate are antecedente penale pentru comiterea altor infracțiuni, iar celelalte nu au fost anterior judecate”, comunică Procuratura.


Astfel, indivizii au fost condamnați la închisoare pe termene cuprinse între 2 și 3 ani, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.