StiripesurseDiasporaStatele din sudul UE sunt reticente faţă de consolidarea trupelor Fortex

Statele din sudul UE sunt reticente faţă de consolidarea trupelor Fortex

Publicat:

Italia, Spania şi Grecia sunt reticente la ideea de a face agenţia europeană pentru paza frontierelor Frontex o forţă capabilă să îşi desfăşoare efectivele la graniţele UE, a estimat miercuri cancelarul austriac Sebastian Kurz, care va susţine această propunere la summitul celor 28 de la Salzburg. 

“Unele ţări membre sunt încă un pic sceptice” în legătură cu ideea lărgirii mandatului agenţiei europene de protecţie a frontierelor, a recunoscut liderul austriac într-un interviu acordat cotidianului Standard, citat de France Presse, potrivit agerpres.

Citeşte şi: O maşină a intrat cu viteză în oamenii strânşi la o moschee din Londra. Două persoane au fost spitalizate – FOTO

“Trebuie să le convingem”, a adăugat el, citând mai ales Italia, Spania şi Grecia.

Aceste ţări sunt rezervate deoarece ideea vizează “drepturile lor la suveranitate şi de asemenea preocupările privind o mai bună înregistrare a migranţilor”, potrivit lui lui Kurz.


Prin propunerea de a creşte la 10.000 efectivele gărzilor de frontieră europene până în 2020, Comisia Europeană are în vedere să permită Frontex să intervină la graniţele UE pentru un mai bun control al fluxurilor migratorii.

Dar, potrivit cancelarului austriac, autorităţile ţărilor din sudul Europei sunt reticente faţă de această idee în timp ce, din lipsă de mijloace sau voinţă, îi lasă pe migranţi să le părăsească teritoriul fără a-i înregistra.

Citeşte şi: Ecuador: 12 morţi în al şaptelea accident de autocar în doar 37 de zile

Germania şi Franţa în special susţin reforma Frontex ce urmează a fi discutată la summitul informal al liderilor UE miercuri şi joi la Salzburg, în Austria, ţară ce deţine în prezent preşedinţia rotativă a Consiliului UE.

Prim-ministrul ungar Viktor Orban şi-a exprimat de asemenea opoziţia puternică faţă de intervenţia gărzilor de frontieră europene în ţara sa.

Reprezentanţa UE în Ungaria a răspuns că “UE nu vrea să îşi asume apărarea frontierelor în locul statelor membre, ea doreşte să le ajute în protecţia graniţelor externe”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.