StiripesurseSocialULTIMA ORĂ/ Al doilea salvator al IGSU a murit la spital...

ULTIMA ORĂ/ Al doilea salvator al IGSU a murit la spital în urma accidentului de la Telenești

Publicat:

Poliția anunță că pe 9 august, în raionul Telenești s-a produs un grav accident rutier cu implicarea unui camion și a unei autospeciale a Inspectoratului General pentru Situații de Urgențǎ, aflată în misiune de serviciu.

UPDATE 17:30 Potrivit poliției, una din persoanele transportate de urgență la spital în urma accidentului a murit. Este vorba despre un alt angajat din cadrul IGSU.

„Cu regret, încǎ un coleg din Inspectoratul general pentru situații de urgențǎ, preluat de medici în stare gravǎ dupǎ accident, a decedat cu puțin timp în urmǎ.

Citește și: ULTIMA ORĂ/ Grav accident rutier, cu implicarea unei autospeciale a IGSU, la Telenești. Un angajat MAI ar fi murit

Întregul efectiv al Poliției Naționale transmite condoleanțe și multă putere familiilor celor doi colegi care și-au pierdut astǎzi viața în timp ce se deplasau sǎ salveze alte vieți”, au transmis Polițiștii.


Cu regret, în urma impactului, unul dintre colegii noștri din echipajul de intervenție a decedat pe loc. Alți doi membri ai echipei și șoferul camionului au fost preluați de ambulanță”, anunță Poliția.

Toate echipele abilitate de intervenție sunt în acțiune.

Poliția Națională transmite condoleanțe familiei și apropiaților colegului nostru”.

Sursa: zdg.md

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Megan Fox a închis gura criticilor cu o singură replică pe Instagram

Megan Fox a răspuns tăios unui urmăritor care i-a criticat pozele în lenjerie intimă. Actrița a folosit ocazia pentru a face și o aluzie...

Inteligența artificială scoate la iveală o posibilă fraudă uriașă în cercetarea despre cancer

Un sistem bazat pe inteligență artificială a identificat peste 250.000 de lucrări științifice despre cancer care prezintă caracteristici similare unor studii retrase anterior din...

La 48 de ani-lumină de Pământ, o planetă ar putea ascunde un ocean sub gheață

Astronomii au identificat noi indicii care sugerează că exoplaneta LHS 1140 b, aflată la aproximativ 48 de ani-lumină de Pământ, ar putea avea o...

Mai multe victime, mai multe bombardamente și aceeași întrebare: Care este planul lui Trump?

Creșterea numărului de militari americani uciși și intensificarea războiului cu Iranul readuc în prim-plan o întrebare rămasă fără răspuns de mult timp: care este...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.