StiripesurseDiasporaPetro Poroşenko avertizează Occidentul 'să nu flirteze' cu preşedintele rus Vladimir...

Petro Poroşenko avertizează Occidentul ‘să nu flirteze’ cu preşedintele rus Vladimir Putin

Publicat:

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a avertizat joi comunitatea internaţională ‘să nu flirteze’ cu preşedintele rus Vladimir Putin, exprimându-se pentru o poziţie consolidată împotriva politicii agresive a Rusiei, relatează portalul ucrainean Ukrainska Pravda, potrivit agerpres.

Agresivitatea Rusiei a luat prin surprindere Occidentul, a opinat preşedintele Poroşenko în discursul său anual adresat Radei Supreme (parlamentul unicameral).

Citește și : Brexit: Marea Britanie cere Uniunii Europene planuri de urgenţă pentru eventualitatea lipsei unui acord

‘Au fost ignorate toate semnalele importante: şi diversiunile de la Tuzla şi discursul făţiş agresiv al preşedintelui rus (Vladimir Putin) la Forumul de Securitate de la Munchen din 2007, în care el a avertizat despre ce urma să se întâmple. Despre atacul din 2008 al Rusiei asupra Georgiei … Iar prima reacţie (internaţională) după anexarea Crimeii a fost surprinzător de slabă’, a afirmat Poroşenko, citat de canalul media menţionat.

‘Dar chiar şi acum – după mii de victime provocate de Rusia în Donbas, după tragedia MH17, după Siria şi Salisbury – sunt mulţi în Occident care doresc să se uite în sufletul lui Putin …. Mă întreb însă: ce doriţi să vedeţi acolo? Şi aşa e totul la vedere’, a spus şeful statului ucrainean, evocând o celebră afirmaţie a preşedintelui american George W. Bush, care în 2001, declarase – după o întâlnire cu Putin în Slovenia – că s-a uitat în ochii liderului rus şi a văzut sufletul unui om în care poate să aibă încredere.


În prezent, potrivit lui Poroşenko, Rusia sprijină mişcările de dreapta şi stânga-populiste, alimentează euroscepticismul, se amestecă în alegerile din lumea întreagă şi în plebiscite.

Citește și : Cel puţin trei morţi în urma unui atac armat produs în statul american Maryland

‘În acest fel, Kremlinul îşi promovează o agendă alternativă şi valori alternative, sperând că Occidentului îi va fi din ce în ce mai greu să menţină o poziţie unică faţă de Moscova’, a menţionat liderul ucrainean, care a ţinut să sublinieze că ‘se înşeală profund cei care cred că agresiunea Rusiei oferă Ucrainei sprijin automat din partea Occidentului’.

‘Trebuie să ne luptăm pentru acest sprijin în fiecare zi’, a mai spus Poroşenko, citat de Ukrainska Pravda.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.