StiripesurseȘtirile zileiMexicul va semna un acord bilateral cu Ottawa, dacă NAFTA eşuează...

Mexicul va semna un acord bilateral cu Ottawa, dacă NAFTA eşuează (Andres Manuel Lopez Obrador)

Publicat:

Mexicul va căuta să semneze un acord bilateral cu Canada în cazul în care Ottawa şi Washingtonul nu ajung la un compromis pentru a reforma Acordul Nord-American de Comerţ Liber (NAFTA), a afirmat vineri preşedintele ales al Mexicului, Andres Manuel Lopez Obrador, citat de AFP, potrivit agerpres.

Canada şi Statele Unite s-au lansat într-o serie de negocieri delicate pentru a reînnoi acordul care, din 1994, uneşte cele trei ţări într-o vastă zonă de liber schimb.

Mexicul şi Statele Unite au ajuns la un compromis în august, dar preşedintele american, Donald Trump, a atras atenţia că acordul nu va putea include Canada.

Ultima rundă de negocieri între Canada şi SUA care s-a încheiat joi nu a dus la niciun acord.

Mexicul a repetat frecvent dorinţa sa de a prelungi acordul trilateral, o poziţie reafirmată de Andres Manuel Lopez Obrador, care urmează să-şi înceapă mandatul la 1 decembrie.


Dacă Statele Unite şi Canada vor eşua, “va trebui să menţinem acordul (cu SUA) şi să încercăm să obţinem un acord similar cu Canada”, a explicat presei AMLO în cursul unei vizite în statul Sonora (nord).

Militantul de stânga, care a obţinut o victorie detaşată la alegerile prezidenţiale de la 1 iulie, a făcut cunoscut că, până în prezent, este în relaţii bune cu administraţia Trump.

“Sper din toată inima că întotdeauna va fi aşa”, a subliniat AMLO.

“Suntem vecini. Nu putem fi distanţi. Trebuie să ajungem să stabilim o relaţie de respect şi cooperare”, a continuat el.

Andres Manuel Lopez Obrador, 64 de ani, a publicat pe Twitter o înregistrare video de la graniţa cu Statele Unite în care s-a angajat să îi determine pe migranţi să rămână de partea mexicană lansând un plan de dezvoltare economică a zonei de frontieră cu începere de la 1 ianuarie.

Planul prevede printre altele scutiri de impozite şi dublarea salariului minim, pentru a stimula piaţa forţei de muncă, consumul şi investiţiile.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.