StiripesurseDiasporaConsiliul Europei critică Rusia pentru înăsprirea regulilor privind manifestaţiile publice

Consiliul Europei critică Rusia pentru înăsprirea regulilor privind manifestaţiile publice

Publicat:

Rusia ar trebui să-şi relaxeze legislaţia privind manifestaţiile, a transmis vineri Consiliul Europei, îngrijorat să constate că autorităţile ruse autorizează din ce în ce mai puţine acţiuni contestatare şi fac tot mai multe arestări în rândul celor care participă la ele, informează AFP, potrivit agerpres.

‘Legislaţia rusă asupra libertăţii de reuniune a fost considerabil înăsprită în decursul ultimilor ani’ şi prin urmare ar trebui să facă ‘obiectul unei revizuiri aprofundate’, notează Comisarul pentru Drepturile Omului al organizaţiei paneuropene, Nils Muzinieks, într-un raport publicat vineri.

Autorităţile ruse ‘au respins foarte multe cereri ce vizau organizarea de adunări publice. În decurs de un an, numeroase persoane care au participat la manifestaţii au fost arestate, chiar şi în absenţa comportamentelor ilicite, iar intoleranţa creşte la adresa iniţiativelor ‘neautorizate’ ce reunesc puţini participanţi şi a manifestaţiilor fixe, cu o singură persoană’, a detaliat Muiznieks.

Citeşte şi: Guvernul american cere Facebook informaţii despre opozanţii lui Trump

După o înăsprire a legii în iulie 2014, cei care se fac vinovaţi de încălcarea dispoziţiilor privind reuniunile publice sunt pasibili în Rusia de pedepse mergând până la cinci ani de închisoare şi 15.000 de euro amendă, subliniază raportul.


De asemenea, autorităţile locale, învestite prin lege de către putere să impună locul manifestaţiilor, aleg adesea locuri ‘la periferia oraşelor’, ceea ce reduce puternic vizibilitatea reuniunilor protestatare, adaugă Muiznieks.

Citeşte şi: Cel mai înverşunat rival al lui Putin, REŢINUT la Moscova

Organizatorii manifestaţiilor ar trebui în principiu să fie obligaţi doar să notifice în avans autorităţile locale, însă ‘această obligaţie devine, pentru numeroşi detractori ai politicilor de guvernământ, o obligaţie de facto de a solicita autorizaţia pentru desfăşurarea de manifestaţii publice’, subliniază apărătorul drepturilor omului.

În opinia lui Muiznieks, ‘necesitatea de a menţine ordinea publică nu trebuie să fie interpretată de o manieră care să încalce dreptul la reuniuni paşnice’. Obligaţia, pentru organizatori, de a notifica în avans cu privire la manifestaţii vizează în principiu doar ‘să le permită autorităţilor să faciliteze exercitarea’ acestui drept, iar faptul de a nu notifica în prealabil în legătură cu o manifestaţie ‘nu o face ilegală şi nu trebuie să servească drept temei pentru dispersarea acesteia’, conchide oficialul european.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.