StiripesurseDiasporaIranul a convocat trei diplomaţi europeni după atacul din timpul unei...

Iranul a convocat trei diplomaţi europeni după atacul din timpul unei defilări militare la Ahvaz

Publicat:

Iranul a convocat sâmbătă trei diplomaţi europeni, reprezentând Danemarca, Marea Britanie şi Regatul Ţărilor de Jos, după atacul din timpul unei defilări militare la Ahvaz (vest), soldat cu cel puţin 29 de morţi, a indicat agenţia oficială IRNA, preluată de AFP, conform agerpres.

Ambasadorii danez şi olandez şi însărcinatul cu afaceri britanic au primit “puternicele proteste ale Iranului pentru faptul că ţările lor adăpostesc unii membri ai grupului terorist care a comis atacul”, a indicat un purtător de cuvânt al ministerului iranian de Externe, citat de IRNA.

Citește și : Elveţia: Manifestaţie la Berna pentru egalitatea salarială între bărbaţi şi femei

“Este inacceptabil ca Uniunea Europeană să nu includă pe lista sa neagră membrii acestor grupări teroriste atât timp cât ei nu comit o crimă pe teritoriul european”, a arătat diplomaţia iraniană.

Atacul a fost revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic, care susţine că răspunde astfel intervenţiilor Iranului în regiune.


“Ambasadorii şi-au exprimat profundul regret în ce priveşte incidentul şi au promis să transmită guvernelor lor toate problemele ridicate”, a mai arătat IRNA.

“Ei au exprimat totodată voinţa ţărilor lor de a coopera cu Iranul pentru a-i identifica pe autori şi a schimba informaţii”, a adăugat agenţia.

Atacul, soldat şi cu 57 de răniţi, dintre care unii în stare gravă, a fost unul din cele mai sângeroase din Iran în aproape opt ani.

Preşedintele Hassan Rohani, care se pregătea să plece la Adunarea Generală a ONU de la New York, a promis un răspuns “teribil”.

Conform informaţiilor difuzate de media iraniene, atacul, calificat drept ‘terorist’ de Teheran, a fost întreprins de un comando înarmat împotriva unei defilări militare la Ahvaz, capitala provinciei sud-vestice Khuzestan, cu populaţie majoritar arabă.

Citește și : Erdogan face apel la oamenii de ştiinţă turci din străinătate să se întoarcă în ţară

‘Printre martiri se află o fetiţă şi un fost combatant care a fost ucis în scaunul său cu rotile’, a declarat generalul de brigadă Abolfazl Shekarchi, purtător de cuvânt al forţelor armate iraniene, la televiziunea de stat.

‘Din cei patru terorişti, trei au fost trimişi în infern la locul atacului, iar al patrulea, care a fost rănit şi arestat, a ajuns în infern la puţin timp din cauza rănilor grave’, a adăugat generalul, membru al Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice.

O grupare antiguvernamentală arabă, Rezistenţa Naţională din Ahvaz, a revendicat atacul, printr-un purtător de cuvânt citat de Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.