StiripesurseDiasporaSârbii şi albanezii nu se simpatizează (sondaj)

Sârbii şi albanezii nu se simpatizează (sondaj)

Publicat:

Două treimi dintre sârbi au o atitudine negativă faţă de albanezi, iar două treimi dintre albanezi simt la fel în ce-i priveşte pe sârbi, cu toate că doar o cincime dintre sârbi cunosc personal un albanez şi doar şase la sută dintre albanezi au un sârb între cunoştinţe, a relevat un sondaj Faktor Plus citat miercuri de agenţia sârbă de presă Tanjug, potrivit agerpres.

Sondajul a fost realizat la solicitarea Tanjug, în cadrul unui proiect mai amplu “Sârbii şi albanezii – încotro”, desfăşurat în colaborare cu agenţia albaneză de presă ATA şi cu sprijinul Ambasadei regale a Norvegiei.

Citește și : Germania: Terminalul 2 al aeroportului din Munchen, închis parțial după ce doi pasageri au trecut fără a fi controlaţi

Potrivit rezultatelor studiului, 64% dintre sârbi au afirmat că au o atitudine negativă faţă de albanezi, iar 59% dintre albanezi au spus că au o opinie negativă despre sârbi.

Pentru albanezi, sârbii sunt de departe poporul cel mai puţin simpatizat din regiune (aşa cum au declarat 68 dintre participanţii la sondaj), în timp ce sârbii îi agreează cel mai puţin pe croaţi (45% dintre respondenţi au ales această variantă), albanezii fiind pe poziţia a doua, cu 33%.


Citește și : Austria va continua controalele la graniţă (ministrul austriac de interne)

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.