StiripesurseDiasporaMarea Britanie: Apel la înăsprirea reglementărilor de pe etichetele alimentelor după...

Marea Britanie: Apel la înăsprirea reglementărilor de pe etichetele alimentelor după moartea unei adolescente

Publicat:

Familia unei adolescente britanice care a murit în 2016 în urma unei reacţii alergice, după ce mâncase un sandwich de la Pret a Manger, a cerut vineri înăsprirea reglementărilor de pe etichete, informează AFP, potrivit agerpres.

Natasha Ednan-Laperouse, în vârstă de 15 ani, a murit la Nisa după ce s-a îmbolnăvit pe un zbor care decolase de la Londra. Adolescenta călătorea în Franţa împreună cu tatăl ei şi cu o prietenă pentru a petrece câteva zile de vacanţă în luna iulie.

Citește și : Wang Yi: China doreşte doar armonie la nivel mondial

Fata s-a simţit rău în avion, iar tătăl i-a injectat în două reprize un tratament de urgenţă pentru şoc alergic sever.

Potrivit rezultatelor unei anchete făcute publice vineri în faţa unui tribunal din Londra, adolescenta a fost victima unui “şoc anafilactic”, o reacţie alergică violentă după ce a mâncat un sandviş cu anghinare, măsline şi tapenade de la Pret a Manger, cumpărat de pe Aeroportul Heathrow din Londra.


“Bagheta (…) conţinea susan, la care ea era alergică”, însă ambalajul nu conţinea “nicio informaţie specifică despre alergen”, în plus faţă de eticheta sub care figura produsul, a declarat doctorul Sean Cummings în instanţă.

Deşi doctorul a subliniat faptul că Pret a Manger a respectat reglementările britanice, el a declarat că etichetarea a fost totuşi “inadecvată”, ancheta arătând, de asemenea, că lanţul specializat în mâncare de tip fast-food fusese deja avertizat pe această temă.

“Fiica noastră iubită a murit într-o tragedie care nu trebuia să se întâmple” a declarat presei, în faţa tribunalului, tatăl fetei, Nadim Ednan-Laperouse, alături de soţia sa şi de fiul lor, purtând un portret al defunctei.

“Credem că deşi Pret a Manger a respectat legea cu privire la etichetare, legea a jucat ruleta rusească cu viaţa fiicei noastre’, a spus el, cerând ca moartea acesteia să fie un “punct de cotitură” pentru a aduce “modificări semnificative” reglementărilor.

Citește și : Guvernul italian asigură Comisia Europeană că nu va face un recensământ al romilor în vederea expulzării acestora

Chestionaţi de AFP, reprezentanţii Pret a Manger s-a declarat “dezolaţi pentru moartea Natashei”. “Toţi membri Pret a Manger vor ca această tragedie să aducă schimbări semnificative. Vom face acest lucru”, a declarat un purtător de cuvânt al lanţului cu peste 500 de restaurante în Londra, Hong Kong, Paris şi Statele Unite.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.