StiripesurseExterneCălin Georgescu se compară cu Trump și spune că dosarul i-a...

Călin Georgescu se compară cu Trump și spune că dosarul i-a fost fabricat

Publicat:

Fostul candidat la președinție Călin Georgescu s-a prezentat, miercuri, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Ilfov pentru a semna controlul judiciar impus în dosarul în care este trimis în judecată pentru complicitate la tentativă de comitere a unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicarea de informații false.

La sediul IPJ, Georgescu a fost întâmpinat de zeci de simpatizanți, care au sfidat ploaia pentru a-l susține, scandându-i numele, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Zona a fost împrejmuită de forțele de ordine cu garduri metalice pentru a menține ordinea.

Fostul candidat nu a făcut declarații la intrare, însă, la ieșirea din sediul Poliției, a reacționat la acuzațiile aduse de procurori. Acesta a respins ferm conținutul rechizitoriului, catalogându-l drept „un discurs”.


„Rechizitoriul de ieri este un discurs. Atât. Iar dosarul ca atare e o copie la indigo a dosarului din 2016 al președintelui Trump, cu aceleași acuze, doar s-au schimbat actorii. Și așa cum s-a arătat adevărul în dosarul președintelui Trump, așa se va arăta și aici”, a declarat Georgescu, citat de News.ro.

La ieșirea lui Călin Georgescu din sediul Poliției, tensiunile dintre susținătorii acestuia și forțele de ordine au escaladat, culminând cu îmbrânceli și altercații cu jandarmii.

Unii dintre protestatari au devenit agresivi, nemulțumiți de trimiterea în judecată a favoritului lor.

Jandarmii au intervenit pentru extragerea a două persoane din mulțime, după ce acestea au manifestat un comportament recalcitrant și au încercat să forțeze cordonul de ordine.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Un bărbat a fost amendat cu 2.000 de lei pentru tulburarea liniștii publice, iar altul cu 3.000 de lei pentru obstrucționarea intervenției jandarmilor.

Potrivit autorităților, situația a fost rapid readusă sub control, iar măsurile de ordine publică au fost menținute pentru a preveni alte incidente.

Procesul lui Georgescu urmează să se desfășoare în perioada următoare, iar fostul prezidențiabil se află sub control judiciar, fiind obligat să se prezinte periodic la Poliție și să respecte mai multe interdicții impuse de instanță.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.