StiripesurseDiasporaReferendum în Macedonia: Antonio Guterres consideră important procentul majoritar "zdrobitor"al celor...

Referendum în Macedonia: Antonio Guterres consideră important procentul majoritar “zdrobitor”al celor care au votat în favoarea noului nume

Publicat:

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a indicat luni că ia notă de rezultatele referendumului consultativ organizat în Macedonia şi a considerat “important” procentul majoritar “zdrobitor” al celor care au votat în favoarea acordului asupra unui nou nume pentru această ţară, transmite AFP, potrivit Agerpres.

El solicită tuturor forţelor politice din Macedonia să continue acest referendum prin intermediul instituţiilor statului, precizează un comunicat al Naţiunilor Unite.

Citește și : SUA: Trump vrea „investigaţie completă”, dar „rapidă” a FBI în cazul judecătorului Kavanaugh

Puterea şi opoziţia au clamat luni victoria la referendum, cu un procent de “Da” de 91,46% dintre alegătorii prezenţi la vot, dar şi cu o rată masivă de absenteism (circa două treimi din cetăţenii înscrişi), ceea ce face să plutească o mare incertitudine asupra unei ratificări în Parlamentul de la Skopje.

ONU, care a facilitat acordul la care s-a ajuns la începutul verii între Grecia şi Macedonia, rămâne dispusă să “furnizeze tot sprijinul necesar” rezolvării acestui dosar “prin intermediul emisarului său sau al agenţiilor, fondurilor şi programelor Naţiunilor Unite”, adaugă comunicatul lui Antonio Guterres.


Premierul macedonean Zoran Zaev a afirmat că se aşteaptă ca parlamentul să confirme totuşi rezultatul consultării populare şi şi-a exprimat speranţa ca şi deputaţii opoziţiei de dreapta (VMRO-DPNE) să “respecte voinţa alegătorilor” şi să valideze schimbarea numelui, în caz contrar avertizând că va convoca alegeri anticipate.

Referendumul a fost organizat după ce în luna iunie autorităţile de la Skopje şi Atena au pus capăt diferendului în legătură cu numele vecinului nordic al Greciei, denumirea acceptată de ambele părţi fiind “Republica Macedonia de Nord”. Această soluţionare a determinat Grecia să renunţe la opoziţia faţă de aderarea Macedoniei la NATO.

Citește și : Timmermans a criticat modificarea legilor Justiţiei în România

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.