StiripesurseSocialUSM a lansat cea de-a treia ediție a „Universității Vârstei a...

USM a lansat cea de-a treia ediție a „Universității Vârstei a Treia”

Publicat:

Un număr de 90 de persoane în etate, inclusiv refugiați din Ucraina, au fost admise în cea de-a treia ediție a „Universității Vârstei a Treia” (UV3), lansată astăzi oficial la Universitatea de Stat din Moldova (USM). Programul reprezintă un model inovator de educație non-formală, care promovează învățarea pe tot parcursul vieții și contribuie la dezvoltarea personală și socială a seniorilor, scrie Moldpres.

În acest an, UV3 funcționează cu patru grupe – trei cu predare în limba română și una cu predare în limba rusă. Cursurile, adaptate nevoilor vârstnicilor, includ discipline precum educație juridică, dezvoltarea abilităților digitale, istorie, limba engleză pentru seniori, longevitate sănătoasă, starea de bine și comunicare intergenerațională. Acestea vor fi predate săptămânal de cadre didactice ale USM.

Citeşte şi: Clasamentul ruşinii: R. Moldova se află printre primele zece țări europene la consumul de alcool – Stiripesurse.md

La evenimentul de lansare au participat rectorul USM, Igor Șarov, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, deputata Maria Pancu, reprezentanți ai UNFPA Moldova, ai Fundației Moldcell și ai AO „CASMED”.

„M-am bucurat enorm să fiu alături de 90 de seniori – studenți ai Universității de Vârsta a Treia. O comunitate plină de energie, curiozitate și demnitate. Suntem deja la a 3-a ediție, iar extinderea programului la Bălți, Cahul și Fălești ne arată că învățarea nu are vârstă, iar Moldova are suflet viu în fiecare generație. Mult succes tuturor studenților noștri! Voi ne inspirați”, a declarat Alexei Buzu.


Programul face parte din obiectivele „Programului Național pentru îmbătrânire activă și sănătoasă 2023–2027” și este implementat de USM, în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Educației și Cercetării, cu sprijinul Fundației Moldcell și al AO „CASMED”, fiind susținut financiar de Guvernul Marii Britanii.

În primii doi ani, Universitatea Vârstei a Treia a avut 160 de absolvenți, confirmând că vârsta nu este o barieră în calea cunoașterii și a implicării civice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.