StiripesurseDiaspora'Aquarius' a acostat în Marsilia, dar perspectivele nu sunt optimiste

‘Aquarius’ a acostat în Marsilia, dar perspectivele nu sunt optimiste

Publicat:

Nava umanitară Aquarius care se ocupă de salvarea de migranţi de pe mare a acostat în portul francez Marsilia, a anunţat joi operatorul său, organizaţia de caritate SOS-Mediterana, informează dpa, potrivit agerpres.

Chiar de curând nava Aquarius a salvat 58 de migranţi şi refugiaţi de lângă coastele Libiei. Aceştia au fost preluaţi de câteva dintre ţările din Uniunea Europeană, după ce Aquarius a aşteptat mai multe zile pe mare să se decidă soarta lor.

Citeşte şi: Elena Udrea şi Alina Bică au fost ARESTATE în Costa Rica

Însă viitorul navei este în prezent incert, pe fondul ostilităţii în creştere din partea guvernelor unor ţări europene faţă de operaţiunile de salvare ale ONG-urilor caritabile.

Statul de pavilion Panama a decis să elimine Aquarius din registrul sau naval, ceea ce înseamnă că aceasta nu va mai putea naviga pana când nu se va găsi alt stat dispus să o înregistreze. SOS-Mediterana a acuzat Italia, care a interzis intrarea navelor de salvare în porturile sale, de presiuni asupra statelor de pavilion. Roma respinge aceste acuzaţii.


Citeşte şi: Schimb de focuri în Carolina de Sud: Un poliţist a fost ucis şi alţi patru au fost răniţi de gloanţe – VIDEO

În jur de 1.260 de migranţi şi refugiaţi au murit în acest an în zona centrală a Mediteranei, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM). Numărul deceselor s-a redus de la 2.558, câţi au fost înregistraţi în primele zece luni ale lui 2017, însă rata deceselor a crescut, ca urmare a scăderii numărului migranţilor care au încercat să traverseze Mediterana, de la aproape 130.000 în 2017, la sub 40.000.

Aquarius este singura navă de salvare care mai operează în zona centrală a Mediteranei, însă organizaţia caritabilă Proactiva Open Arms a anunţat sâmbătă că una dintre navele sale îşi va continua operaţiunile de salvare în zonă.

Purtătorul de cuvânt al guvernului francez Benjamin Griveaux a exclus posibilitatea ca Aquarius să navigheze sub pavilion francez.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.