StiripesurseSocialTânăr de 19 ani din regiunea transnistreană, reținut pentru escrocherii bancare...

Tânăr de 19 ani din regiunea transnistreană, reținut pentru escrocherii bancare în valoare de peste 168.000 de lei

Publicat:

Un tânăr de 19 ani, originar din regiunea transnistreană, este cercetat penal, fiind bănuit de implicarea în cel puțin cinci cazuri de escrocherie cu date bancare, comise pe teritoriul sectorului Rîșcani al capitalei.

Potrivit poliției, în patru dintre cazuri, suspectul s-ar fi prezentat drept reprezentant al unor bănci comerciale. Acesta ar fi contactat telefonic victimele, convingându-le să divulge datele cardurilor bancare, sub pretextul „prevenirii unor tranzacții neautorizate”.

Într-un alt episod, tânărul s-ar fi pretins angajat al unei companii de telefonie mobilă și ar fi determinat victima să ofere acces la aplicația bancară instalată pe telefon. Ulterior, de pe contul acesteia au fost sustrași banii.

În total, cinci persoane au fost prejudiciate cu peste 168.000 de lei.

Suspectul a fost identificat, reținut și plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.


Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la cinci ani de închisoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.