StiripesurseSocialAstăzi celebrăm Ziua Armatei Române

Astăzi celebrăm Ziua Armatei Române

Publicat:

La 25 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Armatei Române. La 25 octombrie 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a încununat astfel lupta și jertfa zecilor de mii de combatanți pentru eliberarea Ardealului, luptă începută în Carpații Orientali, în noaptea de 23/24 august 1944. Astfel s-a eliberat întreg teritoriul de 44.492 km pătrați ocupat prin „Dictatul de la Viena”, refăcându-se în partea de vest adevăratele hotare de stat ale României.

Ziua a fost instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959 și este sărbătorită printr-o serie de manifestări organizate în principalele garnizoane din țară, în bazele militare din teatrele de operații unde sunt dislocați militarii români și în statele în care România are acreditați atașați ai apărării și în capitalele statelor unde țara noastră are reprezentanțe permanente.

În campaniile celui de-Al Doilea Război Mondial, efortul de război al Armatei Române a implicat dislocarea pe front a aproximativ 540.000 de militari, dintre care peste 90.000 și-au pierdut viața, aproape 60.000 au fost dați dispăruți, iar peste 330.000 au fost răniți în luptă.

Citește și: Cauză ascunsă a infecțiilor urinare. Specialiștii avertizează asupra riscurilor din bucătărie

După eliberarea teritoriului național, la 25 octombrie 1944, Armata României a continuat să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei și Austriei, alături de trupele aliate, contribuind, prin noi jertfe și sacrificii, la marea victorie obținută la 9 Mai 1945, ce a marcat sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.


 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ceban critică deja Guvernul Tofan și-l acuză că limitează puterile Primăriei

Ion Ceban, președintele Partidului MAN, primarul Chișinăului, a criticat dur programul de activități al Guvernului prezentat de candidatul la funcția de prim-ministru Vasile Tofan. El...

Vasile Tofan: Suntem recunoscători României pentru sprijinul constant acordat în parcursul european al R.Moldova

Scopul acestui Guvern este să ducă Republica Moldova în Uniunea Europeană. Suntem recunoscători României pentru sprijinul constant acordat în acest parcurs. Declarația a fost...

Au fost adoptate o mie de decizii privind amalgamarea voluntară

O mie de decizii privind amalgamarea voluntară a primăriilor au fost adoptate, iar 70% dintre administrațiile locale sunt implicate în proces. Declarația a fost...

Grosu: Noul Guvern va obține votul de încredere al Parlamentului și își va începe activitatea fără întârziere

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a apreciat Programul de activitate prezentat de premierul desemnat, Vasile Tofan, drept un document amplu și bine structurat, axat pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.