StiripesurseExterneDouă trenuri de pasageri s-au ciocnit în Slovacia

Două trenuri de pasageri s-au ciocnit în Slovacia

Publicat:

Două trenuri s-au ciocnit duminică seara în vestul Slovaciei, accident soldat cu zeci de răniți, a anunţat guvernul de la Bratislava, transmite AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Aproximativ 800 de persoane se aflau la bordul celor două trenuri, care circulau între Svaty Jur şi Pezinok, la aproximativ 20 de kilometri nord de capitala Bratislava, în momentul coliziunii, conform autorităţilor.

Citeşte şi: Instituțiile publice au cumpărat de la Lukoil carburanţi de 125 milioane de lei în 2025 – Stiripesurse.md

„Zeci dintre ele au suferit răni minore”, a declarat ministrul slovac de interne, Matus Sutaj Estok, la locul accidentului.

11 persoane au fost transportate la Spitalul din Bratislava, a adăugat el, precizând că nu au existat decese.


„Poliţiştii aflaţi la faţa locului asistă intensiv serviciile de urgenţă”, a precizat poliţia regională din Bratislava pe Facebook, descriind scena drept „haos”.

Accidentul feroviar a implicat trenul expres Tatran, care face legătura între Kosice şi Bratislava, şi un tren expres regional, care circula de la Nitra spre capitală.

Autorităţile au deschis o anchetă pentru a stabili cauza accidentului.

„Trenul a trecut pe roşu şi a părăsit gara când nu ar fi trebuit. Al doilea tren, expres, l-a lovit din spate cu peste 100 km/h”, a declarat Ivan Bednarik, directorul Căilor Ferate Slovace, la faţa locului.

„Ambii conductori au fost testaţi negativ pentru alcool şi droguri”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.