StiripesurseJustiţieZeci de noi avocați intră 'în pâine'

Zeci de noi avocați intră ‘în pâine’

Publicat:

Comisia de licențiere a profesiei de avocat a finalizat în această săptămână proba orală a examenului de calificare. Dintre cei 45 de candidați care au trecut de prima etapă, 40 au promovat și au fost admiși în profesia de avocat, iar cinci nu au reușit să obțină punctajul necesar.

Rezultatele pot fi consultate pe pagina Uniunii Avocaților din Republica Moldova, transmite bizlaw.md.

Vezi şi: VIDEO Alexandru Munteanu s-a întâlnit cu premierul României la Palatul Victoria – Stiripesurse.md

Astfel, începând cu data de 18 noiembrie, în intervalul 09:00–11:00, la sediul Uniunii Avocaților din Republica Moldova (str. București, nr. 46), candidații admiși vor putea ridica extrasul din hotărârile Comisiei de licențiere privind admiterea în profesie. Potrivit UARM, documentul se eliberează doar în baza unui act de identitate.

Pentru obținerea licenței de exercitare a profesiei de avocat, candidații urmează să depună la Ministerul Justiției următoarele acte:


  • copia buletinului de identitate;
  • certificat de cazier judiciar detaliat;
  • extras din hotărârea Comisiei de licențiere;
  • dovada achitării plății pentru eliberarea licenței.

Amintim că 98 de candidați au fost admiși la examenul de calificare în profesia de avocat, iar după prima probă au promovat 45 de persoane.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.