StiripesurseEconomiePrețul petrolului a crescut după ce portul Novorossiisk a oprit exportul...

Prețul petrolului a crescut după ce portul Novorossiisk a oprit exportul în urma unui atac. Există riscul unei crize globale

Publicat:

Preţul petrolului a urcat cu peste 2% după ce portul rusesc Novorossiisk a oprit exporturile de ţiţei în urma unui atac cu drone al Ucrainei care a lovit un depozit de petrol în importantul hub energetic rus, alimentând temerile privind oferta globală.

Contractele futures pentru Brent au crescut cu 1,45 dolari, sau cu 2,3%, până la 64,46 dolari pe baril, în timp ce ţiţeiul american West Texas Intermediate a avansat cu 1,55 dolari, sau 2,64%, la 60,24 dolari pe baril. La aceste niveluri, petrolul Brent a consemnat un câştig săptămânal de 1,3%, iar WTI un avans de 0,8%, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Atacul de vineri a avariat o navă aflată în port, blocuri de locuinţe şi un depozit de petrol din Novorossiisk, rănind trei membri ai echipajului, au declarat oficiali ruşi.

Atacul ucrainean afectează infrastructura rusă

„Lovitura asupra acestui terminal rusesc a fost majoră şi pare să fi avut un impact mai mare decât atacurile anterioare”, a spus Phil Flynn, analist senior la Price Futures Group.


Portul a suspendat exporturile de petrol, echivalentul a 2,2 milioane de barili pe zi — aproximativ 2% din oferta mondială — iar monopolul de conducte Transneft a oprit livrările către terminal, au declarat două surse din industrie pentru Reuters, scrie News.ro.

„Intensitatea acestor atacuri a crescut; sunt mult mai frecvente. La un moment dat ar putea lovi ceva ce ar provoca o perturbare de durată”, a declarat Giovanni Staunovo, analist de materii prime la UBS. Ucraina a anunţat vineri că a lovit separat o rafinărie din regiunea Saratov şi un depozit de combustibil din Engels.

Investitorii analizează riscurile pentru oferta globală

Investitorii analizează impactul acestor atacuri şi implicaţiile lor asupra ofertei ruse pe termen mai lung, precum şi efectele sancţiunilor occidentale asupra fluxurilor comerciale. Marea Britanie a emis vineri o licenţă specială pentru a permite companiilor să continue colaborarea cu două subsidiare bulgare ale Lukoil, după ce guvernul bulgar a preluat controlul activelor.

Citește și: Eurostat: Emisiile de gaze cu efect de seră generate de economia UE au scăzut cu 0,4% în trimestrul doi din 2025

SUA au impus sancţiuni ce interzic tranzacţiile cu companiile petroliere ruse Lukoil şi Rosneft după 21 noiembrie, în efortul de a presa Kremlinul să accepte negocieri de pace. JPMorgan a estimat joi că aproximativ 1,4 milioane de barili pe zi din petrolul rusesc — aproape o treime din potenţialul de export maritim — au ajuns în stocuri pe nave, pe măsură ce descărcarea încetineşte din cauza sancţiunilor.

Banca a avertizat că descărcarea mărfurilor ar putea deveni şi mai dificilă după termenul-limită din 21 noiembrie. Între timp, numărul sondelor petroliere active din SUA a crescut cu 3, ajungând la 417 în săptămâna încheiată pe 14 noiembrie, potrivit Baker Hughes.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova va adera la Convenția internațională privind reciclarea sigură și ecologică a navelor

Republica Moldova va adera la Convenția internațională de la Hong Kong privind reciclarea sigură și ecologică a navelor. Proiectul de lege care prevede acest...

Popândăii au ajuns la Grădina Zoologică

La Grădina Zoologică din Chișinău pot fi vizitați noi locatari – popândăii, care s-au mutat recent într-un spațiu special amenajat pentru ei. Potrivit administrației Grădinii Zoologice,...

Organizația Meteorologică Mondială avertizează: „Pregătiți-vă pentru o revenire iminentă a fenomenului El Niño”

Națiunile Unite au avertizat că lumea trebuie să se pregătească pentru revenirea iminentă a fenomenului El Niño și a fenomenelor meteorologice extreme pe care...

Primărie renovată și grădiniță modernizată într-o comună din Fălești

O primărie complet renovată și un sistem electric nou la grădiniță sunt rezultatele a două proiecte de dezvoltare implementate în comuna Ișcălău, raionul Fălești,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.