StiripesurseCultură și MediaDiverse19 noiembrie: Ziua internaţională a bărbaţilor

19 noiembrie: Ziua internaţională a bărbaţilor

Publicat:

La 19 noiembrie 2024 este marcată Ziua internaţională a bărbaţilor, prin care se urmăreşte sprijinirea fiecărei persoane în parte, a familiilor, a comunităţilor religioase, a organizaţiilor guvernamentale sau non-guvernamentale pentru îmbunătăţirea calităţii vieţilor bărbaţilor şi băieţilor din societate, promovând necesitatea de a-i valoriza pe aceştia, sănătatea şi bunăstarea lor, potrivit www.internationalmensday.com.

Dr. Jerome Teelucksingh din Trinidad & Tobago este cel care a iniţiat demersurile pentru marcarea acestei zile, sărbătorită de toate categoriile sociale, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Începând din 1999, pentru marcarea acestei zile, sunt organizate slujbe religioase, manifestări, seminarii publice, forumuri, conferinţe, festivaluri sau strângeri de fonduri în scopuri caritabile, activităţi şcolare sau discursuri publice în instituţii. Este, deopotrivă, o bună oportunitate pentru a le mulţumi celor care-şi dedică viaţa în sprijinul comunităţii.

 


În 1994, organizaţii din Statele Unite ale Americii, Europa şi Australia au marcat această zi în luna februarie, la iniţiativa profesorului Thomas Oaster, de la Universitatea din Missouri. După ce multe state au renunţat la celebrarea acestei zile, Asociaţia Malteză pentru Drepturile Bărbaţilor a continuat să o marcheze prin evenimente dedicate. În 1999, Trinidad şi Tobago au aniversat această zi la data de 19 noiembrie, demersul fiind recepţionat pozitiv în ţările din zona Caraibilor. În 2009, Comitetul Asociaţiei Malteze pentru Drepturile Bărbaţilor a votat schimbarea datei, urmând ca ziua dedicată bărbaţilor să fie sărbătorită la 19 noiembrie, similar celorlalte ţări.

În 2024, manifestările dedicate zilei internaţionale a bărbatului sunt organizate în cadrul tematicii “Men’s Health Champions”, dedicată îmbunătăţirii sănătăţii bărbaţilor şi băieţilor, conform www.internationalmensday.com

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, la 3 februarie 2016, un proiect de lege pentru declararea zilei de 8 martie – Ziua femeii şi 19 noiembrie – Ziua bărbatului, România devenind parte la marcarea acestor sărbători internaţionale. Legea nr. 22/2016 pentru declararea zilei de 8 martie – Ziua femeii şi 19 noiembrie – Ziua bărbatului a fost promulgată de preşedintele României, Klaus Iohannis, la 3 martie 2016, şi publicată în Monitorul Oficial la 7 martie 2016.

Citește și: Eurostat: Emisiile de gaze cu efect de seră generate de economia UE au scăzut cu 0,4% în trimestrul doi din 2025

”Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare declararea zilei de 8 martie – Ziua femeii şi 19 noiembrie – Ziua bărbatului, având drept scop eliminarea discriminării dintre femei şi bărbaţi şi creşterea gradului de conştientizare privind concilierea vieţii de familie cu viaţa profesională”, menţionează raportul Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi din Camera Deputaţilor, potrivit www.cdep.ro. ”Sărbătorirea zilei femeii şi a zilei bărbatului este un prilej pentru a îmbunătăţi relaţiile dintre sexe, de a evidenţia realizările şi contribuţiile lor la comunitate, familie, căsătorie şi prezentarea unor modele de urmat”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Au ajuns să poarte măști de gaz din cauza vecinei. Acum cer despăgubiri de 200.000 de dolari

Un cuplu din Portland, Oregon, și-a dat vecina în judecată pentru mai mult de 200.000 de dolari. Motivul: mirosul toxic provenit dintr-o căsuță mobilă...

Economia rusă e strangulată de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ei

Economia rusă e din ce în ce mai vulnerabilă la atacurile Ucrainei asupra infrastructurii ei energetice. În fața riscului penuriei de benzină, autoritățile se...

Bosnia: Bătălia secretă dintre Trump și Europa pentru controlul orașului Sarajevo

Cu patru luni înainte de alegeri cruciale, succesiunea Înaltului Reprezentant Christian Schmidt cristalizează tensiunile dintre Washington și europeni. O decizie este așteptată la Sarajevo...

Lovitură pentru Trump: Camera Reprezentanților (cu voturi de la 4 republicani) a adoptat o rezoluție care cere retragerea SUA din războiul cu Iranul

Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri o rezoluție prin care îi cere președintelui Donald Trump să retragă forțele americane implicate în conflictul cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.