StiripesurseSocialElevii alolingvi cu certificat B2 vor primi nota „10” din oficiu...

Elevii alolingvi cu certificat B2 vor primi nota „10” din oficiu la BAC la Limba română

Publicat:

Elevii alolingvi care dețin un certificat de competență lingvistică de nivel B2 sau superior la limba română vor putea obține nota „10” din oficiu la examenul de bacalaureat la Limba și literatura română. Măsura se va aplica elevilor care au promovat examene de certificare în clasele a X–XII-a, în conformitate cu standardele Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi.

Potrivit Ministerului Educației, inițiativa a fost discutată cu cadrele didactice și urmează să intre în vigoare după aprobarea Comisiei Naționale de Examinare. Ministrul Educației, Dan Perciun, susține că elevilor care demonstrează deja un nivel avansat de cunoaștere a limbii române trebuie să li se recunoască acest progres fără a-i supune unor testări suplimentare.

La rândul său, directorul Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, Lilia Ivanov, afirmă că măsura are scopul de a sprijini elevii care depun efort constant pentru îmbunătățirea competențelor lingvistice.

După finalizarea consultărilor, documentul va fi transmis Comisiei Naționale de Examinare pentru analiză și aprobare.

Conform Regulamentului privind examenul național de bacalaureat, nota „10” din oficiu se acordă deja candidaților care au susținut examene internaționale de certificare a competențelor lingvistice la proba de limbă străină. Autoritățile propun acum extinderea acestei practici și pentru elevii alolingvi la disciplina Limba și literatura română.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.