StiripesurseȘtirile zilei34 de ani în slujba ordinii și siguranței publice – Aniversarea...

34 de ani în slujba ordinii și siguranței publice – Aniversarea Inspectoratului General de Carabinieri

Publicat:

Astăzi, 12 decembrie 2025, marcăm cu mândrie 34 de ani de la formarea Trupelor de Carabinieri – o zi cu semnificație deosebită pentru instituția care, de peste trei decenii, reprezintă un pilon al ordinii publice, al siguranței cetățenilor și al stabilității comunității.

Ceremonia a început cu depunerea de flori la memorialul „Memorie veșnică eroilor căzuți la datorie…”, un moment de reculegere în cinstea celor care și-au dat viața pentru apărarea patriei. A urmat festivitatea oficială, organizată în spiritul tradițiilor militare.

Evenimentul a fost onorat de prezența ministrei afacerilor interne, Daniella Misail-Nichitin, a reprezentanților misiunilor diplomatice, ai structurilor de forță, ai conducerii MAI, precum și a veteranilor și oaspeților de onoare.

Primul mesaj oficial a fost adresat de generalul de brigadă Dumitru Scurtu, Comandantul General al Inspectoratului General de Carabinieri, care a felicitat efectivul și a subliniat devotamentul, profesionalismul și spiritul de responsabilitate al carabinierilor:

„Vă doresc tuturor armonie în familie, realizări în dezvoltarea profesională și încredere în propriile abilități, pentru a vă continua cu succes misiunea de a proteja interesele statului și ale cetățenilor!”


Ulterior, ministra afacerilor interne, Daniella Misail-Nichitin, a exprimat aprecierea MAI pentru activitatea carabinierilor:

„În fiecare operațiune, în fiecare patrulare și în fiecare intervenție se regăsește angajamentul dumneavoastră pentru pace socială și pentru un mediu sigur pentru familiile noastre.”

Un mesaj de felicitare a fost transmis și de Viorel Cernăuțeanu, chestor-șef, Șef al Inspectoratului General al Poliției, care a vorbit despre unitatea de misiune a structurilor Ministerului Afacerilor Interne:

„Astăzi, mai mult ca oricând, reafirm faptul că facem parte cu toții din marea familie a MAI, o familie unită printr-un scop comun: apărarea drepturilor fundamentale, protejarea fiecărui cetățean și garantarea suveranității Republicii Moldova.”

Citește și: Dorin Recean este emisar special cu acte-n regulă

De asemenea, generalul de brigadă Vitalie Micov, Șeful Marelui Stat Major al Armatei Naționale și comandant al Armatei Naționale, a adresat un mesaj de apreciere, punând accent pe colaborarea dintre structurile de securitate:

„Îmi exprim recunoștința pentru cooperarea strânsă dintre Armata Națională și Inspectoratul General de Carabinieri. Interoperabilitatea dintre militarii noștri și carabinieri reprezintă un element esențial pentru consolidarea securității naționale și pentru capacitatea noastră comună de a răspunde provocărilor actuale.”

Cu prilejul aniversării, mai mulți carabinieri au fost distinși cu medalii și titluri onorifice pentru merite deosebite în apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor și pentru profesionalismul demonstrat în activitatea de zi cu zi. Distincțiile au fost acordate de autorități guvernamentale, de conducerea Ministerului Afacerilor Interne și de Inspectoratul General de Carabinieri.

Evenimente dedicate aniversării s-au desfășurat și în structurile teritoriale ale Inspectoratului, unde carabinierii au marcat ziua instituției prin activități festive și întâlniri cu veteranii.

Inspectoratul General de Carabinieri își continuă cu devotament misiunea de protejare a societății, menținere a ordinii publice și apărare a valorilor statului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.