StiripesurseSocialOpt localuri din Chișinău au încălcat legea antifumat

Opt localuri din Chișinău au încălcat legea antifumat

Publicat:

Agenția Națională pentru Sănătate Publică, prin Centrul de Sănătate Publică Chișinău, împreună cu Inspectoratul General al Poliției, a desfășurat controale inopinate în mai multe unități de alimentație publică din municipiul Chișinău, pentru a verifica respectarea legislației privind controlul tutunului.

Potrivit comunicatului ANSP, au fost verificate 12 localuri, iar în opt dintre acestea au fost depistate încălcări ale legislației în domeniu.

Citeşte şi: Constantinov a schimbat trei maşini ca să ajungă în Transnistria – Stiripesurse.md

Instituția precizează că în unitățile vizate a fost permis fumatul produselor din tutun și al produselor conexe în spații închise, contrar prevederilor articolului 26 din Legea nr. 278/2007 privind controlul tutunului.

ANSP mai informează că, în cadrul controalelor, s-a constatat că agenții economici au pus la dispoziția clienților scrumiere și narghilea și au permis utilizarea produselor din tutun care nu ard în interiorul localurilor.


Pentru încălcările constatate, în privința persoanelor juridice au fost întocmite procese-verbale cu privire la contravenție.

Agenția anunță că aceste acțiuni de control vor continua și în perioada următoare, cu scopul protejării sănătății publice și al asigurării respectării legislației. Totodată, ANSP îndeamnă agenții economici să se conformeze prevederilor actelor normative din domeniul controlului tutunului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Igor Dodon a cerut autorităților de la Chişinău să reia discuțiile de cooperare cu Rusia

Autoritățile Republicii Moldova trebuie să reia rapid negocierile cu Rusia, inclusiv privind aprovizionarea cu gaze, deoarece țara alunecă din ce în ce mai mult...

Tenismenii moldoveni au câştigat grupa din Cupa Davis

Echipa națională de tenis a Republicii Moldova a încheiat pe primul loc grupa din Cupa Davis și a obținut promovarea în play-offul Grupei Mondiale...

Rubio se duce în Asia Centrală după minerale

Regiunea obține posibilitatea să vorbească cu partenerii de pe o poziție de forță   Apropiata vizită în Asia Centrală a secretarului de stat al SUA, Marco...

„Satul European”: Un centru comunitar din Edineț a fost renovat complet

Locuitorii comunei Bleșteni, raionul Edineț, beneficiază de condiții mai bune la Centrul Comunitar Multifuncțional din satul Volodeni, după implementarea a două proiecte finanțate prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.