StiripesurseȘtirile zileiFrigul îi forţează să se încălzească la sobe și aparate electrice...

Frigul îi forţează să se încălzească la sobe și aparate electrice NEconforme. Trei oameni au murit din această cauză

Publicat:

Trei persoane au decedat în urma nerespectării regulilor antiincendiare la exploatarea sobelor și aparatelor electrice de încălzit locuințele.

În primul caz, înregistrat ieri-dimineață, 19 ianuarie, a luat foc o locuință din satul Pruteni, raionul Fălești. La fața locului a fost îndreptat un echipaj de pompieri și salvatori, care a stabilit că flăcările au cuprins mai multe bunuri materiale, dar și parțial acoperișul casei de locuit.

Citeşte şi: Sărbătoare mare pentru creștinii ortodocși de rit vechi: Astăzi este Sfântul Ioan Botezătorul – Stiripesurse.md

În timpul intervenției, pompierii au depistat cadavrul carbonizat al proprietarului, un bărbat în vârsta de 66 de ani. În urma cercetărilor efectuate, specialiștii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au stabilit preliminar că incendiul s-ar fi produs din cauza neînchiderii ușii sobei de încălzit, fapt ce a dus la căderea jăraticului și ulterior la izbucnirea incendiului în locuință.

Un alt incendiu, soldat cu decesul unei persoane a fost înregistrat în orașul Glodeni. Cazul a avut loc în dimineața zilei de ieri, 19 ianuarie, într-un apartament situat pe strada Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni. Pentru lichidarea flăcărilor, la fața locului au ajuns trei echipaje de pompieri, care au stabilit că ard mai multe bunuri materiale din interiorul unei camere.


În timpul misiunii de lichidare a flăcărilor, salvatorii au depistat cadavrul carbonizat al proprietarei, o femeie în vârstă de 78 de ani. Totodată, pompierii au evacuat din scara blocului 10 persoane, în vederea prevenirii intoxicării acestora cu produsele de ardere.

În urma cercetărilor, s-a stabilit preliminar că incendiul a izbucnit din cauza încălcării regulilor de utilizare a unei plăpumi electrice.

De asemenea, nerespectarea regulilor antiincendiare la exploatarea sobei de încălzit a mai făcut o victimă. Cazul a avut loc în seara zilei de 19 ianuarie, la ora 22:42, într-o casă de locuit din satul Dubna, raionul Soroca.

Potrivit informațiilor preliminare, incendiul s-a produs din cauza suprasolicitării sobei de încălzit locuința. Pompierii ajunși la fața locului au stabilit că flăcările au cuprins în totalitate o construcție auxiliară din curtea gospodăriei.

În timpul lichidării incendiului, în interiorul unei odăi, pompierii au depistat cadavrul carbonizat al proprietarei, o femeie în vârstă de 83 de ani.

Toate circumstanțele producerii incendiilor urmează a fi stabilite de organele de resort.

În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă repetat cetățenii la responsabilitate și la respectarea strictă a regulilor antiincendiare la utilizarea sobelor și aparatelor electrice de încălzit locuințele.

Salvatorii îndeamnă oamenii să verifice periodic funcționalitatea acestora pentru a evita situațiile de risc. În cazul depistării unor defecțiuni, exploatarea sobelor și aparatelor electrice trebuie întreruptă imediat. Totodată, specialiștii recomandă asigurarea permanentă a aerisirii încăperilor în care sunt instalate sursele de încălzire.

De asemenea, o atenție deosebită trebuie acordată persoanelor în etate, care sunt cele mai vulnerabile în fața acestor pericole. , Astfel, pompierii îndeamnă cetățenii să manifeste grijă și solidaritate, oferind sprijin vecinilor și rudelor în vârstă, în special în perioada rece a anului, pentru a preveni tragediile.

Potrivit datelor statistice ale IGSU, de la începutul anului 2026 au fost înregistrate 193 de incendii, soldate cu decesul a 18 persoane.

33ef16e88d7a5bb45be5ad765be371b7

78f2a18cba5e76a6a99e847f399bfa59

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Marina Tauber NU scapă de pedeapsa grea cu închisoare

Curtea de Apel Centru a menținut hotărârea primei instanțe prin care fugara Marina Tauber, considerată drept „mâna dreaptă” a oligarhului Ilan Șor, a fost...

După 35 de ani de activitate, SIS instituie o medalie comemorativă

Serviciul de Informații și Securitate instituie o medalie comemorativă cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la crearea instituției, care va putea fi...

Elevii sunt avertizați să nu se lase păcăliţi de escrocii care vând teste de bacalaureat

Testele de bacalaureat care apar spre vânzare în mediul online sunt false, iar elevii trebuie să fie atenți la tentativele de escrocherie. Avertizarea a...

Cod Galben de ploi puternice și descărcări electrice

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis două Coduri Galbene, valabile pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Codul Galben de instabilitate atmosferică (descărcări...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.