StiripesurseSocialO mămică a născut al patrulea ei copil în... ambulanță

O mămică a născut al patrulea ei copil în… ambulanță

Publicat:

O intervenție impresionantă a avut loc pentru echipa specializată cu profil cardiologic din cadrul SAMU Buiucani, municipiul Chișinău, care a asistat nașterea unui copil în timpul transportului de urgență către spital.

Cazul a fost înregistrat pe 21 ianuarie, la ora 20:39, când Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP a primit un apel privind o femeie însărcinată, în vârstă de 32 de ani, aflată în travaliu.

Citeşte şi: HAOS pe căile ferate din Spania: Un alt accident de tren a avut loc la Cartagena – Stiripesurse.md

Echipajul medical a ajuns rapid la domiciliul pacientei, iar în urma evaluării s-a constatat că aceasta se afla la a patra sarcină și prezenta semne clare de debut al nașterii. S-a decis transportarea imediată la spital.

Pe parcursul deplasării, travaliul s-a intensificat, iar la ora 21:10 a avut loc nașterea. Membrii echipei de asistență medicală urgentă au asistat cu profesionalism venirea pe lume a unui băiețel, cu greutatea de 3.600 de grame.


Mama și nou-născutul au fost transportați în siguranță la Maternitatea IMSP Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”, unde au fost preluați de personalul medical pentru îngrijiri ulterioare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.