StiripesurseDiasporaRaab acuză abordarea 'deliberat intransigentă' a UE în negocierea Brexitului

Raab acuză abordarea ‘deliberat intransigentă’ a UE în negocierea Brexitului

Publicat:

Riscul unui Brexit fără niciun acord va fi tot mai mare dacă Uniunea Europeană adoptă la negocieri o abordare ‘deliberat intransigentă’, a declarat joi, în faţa parlamentarilor din Camera Comunelor, negociatorul-şef britanic Dominic Raab, citat de agenţiile Press Association şi EFE, scrie Agerpres.

El a avertizat de asemenea că autorităţile franceze ar putea recurge la o abordare ‘cu încetinitorul’, care ar crea haos în comerţul peste Canalul Mânecii.

Citește și : Cazul Khashoggi: Parlamentul European îndeamnă ţările europene să sancţioneze Arabia Saudită

Conform unor relatări, guvernul de la Londra examinează posibilitatea de a închiria nave comerciale pentru a asigura aprovizionarea cu alimente şi medicamente în eventualitatea unor dificultăţi în transportul mărfurilor între porturile Calais şi Dover în cazul unui Brexit fără niciun acord.

‘Există cu siguranţă riscul unui ‘no deal’ (ieşirea Marii Britanii din UE fără niciun acord, n.red.), mai ales dacă UE recurge în mod deliberat la o abordare intransigentă’, a indicat Raab în declaraţia sa.


‘Trebuie să ne pregătim pentru cel mai rău scenariu, în care autorităţile din Calais vor acţiona în mod voit cu încetinitorul, provocând o deviere a fluxurilor către porturi mai primitoare din alte ţări’, şi-a exprimat el îngrijorarea.

Întrebată despre declaraţiile oficialului britanic, Mina Andreeva, purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, a declarat că nu doreşte să intre într-un joc al acuzaţiilor. ‘Dorim să ajungem la un acord privind o retragere ordonată a Marii Britanii din UE’, a asigurat ea.

Citește și : Ambasadorii statelor membre ale NATO au evaluat implicaţiile comportamentului destabilizator al Rusiei asupra securităţii aliaţilor

Un oficial britanic de rang înalt, dar neprecizat, a avertizat într-o declaraţie acordată publicaţiei The Times că ‘timpul se scurge şi cu cât se întârzie mai mult cu atât va fi mai greu’ să se convină un acord în vederea unei ieşiri ordonate a Marii Britanii din UE la data deja stabilită, 29 martie 2019.

Anterior, premierul Theresa May a spus că acordul cu UE privind Brexitul este realizat în proporţie de 95%, singurul obstacol notabil fiind situaţia frontierei nord-irlandeze.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.