StiripesurseSocialȘoferii începători ar putea primi permise provizorii pentru doi ani. Autoritățile...

Șoferii începători ar putea primi permise provizorii pentru doi ani. Autoritățile pregătesc reguli mai stricte

Publicat:

Autoritățile intenționează să înăsprească regulile pentru conducătorii auto, în special pentru cei tineri, în încercarea de a reduce numărul accidentelor rutiere pe drumurile naționale. Un set de măsuri urmează să fie supus consultărilor publice, iar până la sfârșitul anului ar putea fi aprobată inclusiv o inițiativă legislativă.

Grigore Guzun, șef adjunct al Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP), a declarat în cadrul emisiunii „Obiectiv Comun” de la TVR Moldova că instituția lucrează la modificări ce vizează comportamentul șoferilor începători.

Potrivit acestuia, persoanele care obțin recent permisul de conducere ar putea primi un permis provizoriu valabil timp de doi ani. Dacă în această perioadă nu vor comite abateri în trafic, aceștia ar urma să primească permis permanent.

„Lucrăm asupra unor modificări privind comportamentul conducătorilor tineri. Mă refer la anumite restricții”, a declarat Grigore Guzun.

Printre propunerile analizate se numără și limitarea vitezei pentru șoferii începători, dar și introducerea unor sancțiuni clare pentru depășirea acesteia. De asemenea, autoritățile iau în calcul restricții privind conducerea unor automobile cu o putere mai mare de 150 de cai putere și limitarea deplasărilor pe timp de noapte.


Responsabilii spun că Republica Moldova analizează practicile țărilor europene pentru a responsabiliza conducătorii auto tineri. În prezent, propunerile sunt la etapa de elaborare și urmează să fie transmise pentru discuții publice.

Datele statistice arată că, de la începutul anului, s-au produs 160 de accidente rutiere, soldate cu 20 de decese și 178 de persoane traumatizate.

Directorul Observatorului de Siguranță Rutieră din cadrul Universității Tehnice a Moldovei, Ilie Bricicaru, susține că una dintre principalele cauze ale accidentelor rămâne infrastructura rutieră deficitară.

„Dacă nu schimbăm atitudinea față de proiectarea infrastructurii și nu analizăm eroarea umană, nu ajungem nicăieri. Noi proiectăm infrastructura pe condiții tehnice, dar nu ne gândim la oameni”, a spus acesta, subliniind că fiecare tip de drum are funcții diferite și necesită abordări distincte.

Bricicaru consideră necesară și introducerea unui test de comportament pentru viitorii șoferi, înainte de obținerea permisului de conducere, pentru a depista persoanele cu tendințe agresive sau cu probleme de ordin psihologic.

La rândul său, Valeriu Bulat, inginer și profesor la o școală auto, atrage atenția asupra lipsei de personal calificat în instituțiile de pregătire a conducătorilor auto.

„Nu există școli care să pregătească profesori pentru școlile auto. Ei trebuie să aibă și un profil pedagogic, dar nu există așa ceva. Directorii sunt nevoiți să angajeze persoane care nu sunt pregătite suficient de bine”, a declarat acesta.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.