StiripesurseExterneUn psihiatru din Marsilia, condamnat la 20 de ani de închisoare...

Un psihiatru din Marsilia, condamnat la 20 de ani de închisoare după ce a violat trei paciente

Publicat:

Un psihiatru care lucra într-un spital public din Marsilia a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul și agresarea sexuală a patru paciente. Inițial fusese condamnat la 12 ani de detenție, însă decizia a fost contestată de procurori.

Sentința a fost dată de instanța din Alpes-Maritimes care a decis vineri majorarea pedepsei pentru Marc Adida, în vârstă de 53 de ani, condamnându-l la 20 de ani de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale comise asupra pacientelor sale, relatează Le Figaro, potrivit stiripesurse.

Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

Acesta a fost condamnat pentru violarea a trei paciente și agresarea sexuală a unei patra. Adida, aflat în detenție din 2020, a negat constant acuzațiile, în ciuda mărturiilor solide ale victimelor.

Inițial, tribunalul penal din Bouches-du-Rhône îi stabilise o pedeapsă de 12 ani de închisoare, după ce a considerat că acesta avea discernământ diminuat din cauza tulburării bipolare, însă procurorii au contestat însă decizia.


Procuratura a susținut că „modul de operare bine pus la punct” și perversitatea capcanelor întinse victimelor sunt incompatibile cu noțiunea de responsabilitate diminuată.

Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI

În 2013, Adida fusese spitalizat involuntar după un episod maniacal în care a încercat să își sufoce fosta soție, însă a fost declarat apt să își reia activitatea. Mai mult, în 2016, acesta a continuat să profeseze chiar și după o primă plângere de viol.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.