StiripesurseȘtirile zileiȘefa statului a discutat cu ministra Culturii a Greciei

Șefa statului a discutat cu ministra Culturii a Greciei

Publicat:

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu ministra Culturii a Republicii Elene, Lina Mendoni, aflată în vizită la Chișinău. Discuțiile s-au axat pe aprofundarea cooperării culturale dintre cele două țări.

Citește și: Apă-Canal Chișinău a instalat un nou baraj pe Nistru

Șefa statului a subliniat rolul culturii ca formă de reziliență pentru societăți, mai ales într-un context regional marcat de multiple provocări, contribuind la protejarea valorilor naționale și la consolidarea coeziunii sociale. Totodată, Maia Sandu a evidențiat că Republica Moldova privește cu interes experiența Greciei în protejarea și valorificarea patrimoniului, un model din care țara noastră are mult de învățat.

Președinta a salutat semnarea Memorandumului de cooperare dintre ministerele de resort din cele două state, care va crea noi oportunități de colaborare în domenii precum protejarea patrimoniului, schimburile culturale și dezvoltarea proiectelor comune.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.