StiripesursePoliticăReforma APL, discutată cu reprezentanții EPD și CPR Moldova

Reforma APL, discutată cu reprezentanții EPD și CPR Moldova

Publicat:

Comisia pentru administrație publică și dezvoltare regională a găzduit, astăzi, întrevederea bilaterală dintre reprezentanții European Partnership for Democracy (EPD) și Centrul de Politici și Reforme (CPR Moldova), în cooperare cu Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova, și Liliana Iaconi, președinta Comisiei, alături de membrii acesteia – Ersilia Qatrawi și Maria Gonţa. Întâlnirea a fost dedicată inițiativei de organizare a Adunării Cetățenești privind reforma administrației publice locale.

Evenimentul s-a desfășurat în contextul cooperării dintre EPD, CPR Moldova și Parlamentul Republicii Moldova, confirmând angajamentul comun pentru consolidarea democrației participative, expertiza căreia este considerată esențială pentru modernizarea administrației publice locale, potrivit provincial.

Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI

Reprezentanții EPD și CPR Moldova au subliniat obiectivele și metodologia Adunării Cetățenești, precum și rolul consultativ și de monitorizare al Grupului de Supraveghere, care va reuni reprezentanți ai Parlamentului, societății civile, mediului academic, etc. Printre subiectele cheie discutate s-au numărat rolul deputaților și implicarea Comisiei în acest proces, condițiile și criteriile de selectare a persoanelor la Adunarea Cetățenească, includerea primarilor implicați în procesul de amalgamare administrativ-teritorială în cadrul Grupului de Supraveghere, necesitatea reformei administrației publice locale și perspectivele acesteia, situația angajaților din primării după implementarea reformei, precum și implicarea cetățenilor în definirea propunerilor și recomandărilor aferente subiectului de politică publică.

Președinta Comisiei pentru administrație publică și dezvoltare regională, Liliana Iaconi, a subliniat că această inițiativă reprezintă un pas esențial spre o democrație participativă autentică și o reformă eficientă a administrației publice locale, confirmând deschiderea și sprijinul necesar pentru atingerea obiectivelor comune.


Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sărăcia a crescut la un nivel record în 2025 în țara cu cea mai puternică economie din Europa

Rata sărăciei din Germania a crescut la un nivel record de 16,1% în 2025, astfel că aproximativ 13,3 milioane de persoane sunt clasificate oficial...

Așa-zisul drapel al regiunii transnistrene a fost inclus pe ecusoanele uniformelor pacificatorilor

Administrația de la Tiraspol a anunțat că pacificatorii au început să poarte pe uniformă ecusoane cu „drapelul” transnistrean. Citește și: AUDIO „Tu achiți mâine!” Corupție...

Un drum național intră în reparație

În urma finalizării procedurii de achiziție publică, au fost încheiate patru contracte de întreținere periodică pe drumul public național R3 Chișinău – Hâncești –...

Rata șomajului a ajuns la 10,4%. Sătenii și tinerii – cei mai afectați

Aproape 94 de mii de persoane din Republica Moldova erau șomere în primul trimestru al anului 2026, potrivit datelor publicate de Biroul Național de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.