StiripesurseDiasporaUngaria lansează o consultare naţională despre politicile de susţinere a familiei

Ungaria lansează o consultare naţională despre politicile de susţinere a familiei

Publicat:

Guvernul de la Budapesta a lansat luni o consultare naţională pentru a testa opiniile cetăţenilor unguri despre politicile care privesc familia, informează agenţia MTI, scrie Agerpres.

Plicuri cu un chestionar pe acest subiect vor fi trimise prin poştă în zilele următoare, iar în curând va fi disponibilă şi o versiune online a chestionarului, a anunţat secretarul de stat ungar pentru familie şi tineret, Katalin Novak.

Citește și : Statele Unite autorizează opt ţări să cumpere petrol iranian

În chestionar sunt evidenţiate măsurile pe care guvernul condus de Viktor Orban le-a luat începând din anul 2010 pentru a acorda facilităţi fiscale şi a creşte ajutoarele financiare destinate familiilor cu copii.

”Acum avem ocazia să sprijinim prin noi măsuri familiile ungare. Să decidem împreună viitorul !”, se arată în materialul prin care cetăţenii sunt invitaţi să completeze chestionarul.


Guvernul de la Budapesta consideră că ‘problema semnificativă’ a scăderii demografice în Ungaria şi în Europa trebuie rezolvată printr-un sprijin sporit acordat familiilor care cresc copii şi prin stimulente pentru creşterea natalităţii, nu prin imigraţia susţinută de ‘birocraţii de la Bruxelles’.

De altfel, unul din punctele chestionarului face referire la imigraţie, cetăţenii unguri fiind întrebaţi dacă sunt de acord că ‘scăderea natalităţii trebuie combătută nu prin imigraţie, ci printr-un sprijin susţinut pentru familii’.

La un alt punct întrebarea este dacă ‘noile programe de susţinere familială ar trebui să fie în continuare condiţionate de statutul de salariat’ şi dacă familiile care ‘promit că vor avea mai mulţi copii ar trebui să primească un sprijin suplimentar’.

Citește și : Trump condamnă un atac din Yemen: Este „oribil” că armata saudită „nu ştie să utilizeze armele” americane

O altă întrebare face referire la modul în care statul ar trebui să sprijine mamele în găsirea unui loc de muncă şi dacă mamele cu patru sau mai mulţi copii ar trebui să primească permisiunea de a lucra numai de acasă.

Guvernul ungar a desfăşurat de-a lungul anilor mai multe astfel de campanii pe diverse teme, dorind în acest fel să afle opinia cetăţenilor asupra unor măsuri înainte de adoptarea lor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.