StiripesurseȘtirile zileiR. Moldova își întărește mecanismele de aplicare a sancțiunilor

R. Moldova își întărește mecanismele de aplicare a sancțiunilor

Publicat:

Autoritățile își consolidează capacitățile de aplicare a sancțiunilor internaționale, în contextul parcursului european al țării. O misiune de experți organizată de Comisia Europeană, prin instrumentul TAIEX, se desfășoară în aceste zile la Chișinău, cu scopul de a sprijini implementarea măsurilor restrictive.

Evenimentul este organizat în cooperare cu Cancelaria de Stat și proiectul „Moldova este Europa – sprijin pentru integrarea în UE”, finanțat de Uniunea Europeană și Danemarca. La instruiri participă circa 35 de reprezentanți ai autorităților publice centrale, ai ministerelor și ai instituțiilor responsabile de monitorizarea și aplicarea sancțiunilor, transmite IPN.

Misiunea reunește experți din Croația, Germania și Slovenia, care oferă suport practic și îndrumare privind aplicarea măsurilor restrictive internaționale. Participanții analizează modalități de consolidare a cooperării interinstituționale, de îmbunătățire a sistemelor de monitorizare și de asigurare a unei evidențe eficiente.

De asemenea, este pus accent pe prevenirea tentativelor de eludare a sancțiunilor și pe aplicarea unor măsuri eficiente în cazurile de neconformare.

Secretarul general adjunct al Guvernului, Alexandru Iacub, a declarat că scopul misiunii este de a înțelege mai bine modul corect de aplicare a măsurilor restrictive, de a identifica lacunele existente și de a găsi soluții pentru o implementare mai eficientă.


La rândul său, liderul adjunct al echipei de proiect, Primož Vehar, a menționat că sesiunile TAIEX fac parte din sprijinul continuu al Uniunii Europene pentru armonizarea legislației Republicii Moldova, subliniind că acestea contribuie la consolidarea capacităților instituționale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.