StiripesurseȘtirile zileiMoldova avansează în integrarea energetică europeană și reduce dependența de resurse...

Moldova avansează în integrarea energetică europeană și reduce dependența de resurse rusești

Publicat:

Delegația Parlamentului Republicii Moldova, formată din deputatele Veronica Briceag și Olga Ursu, a participat la ședința plenară a Comunității Energetice, desfășurată pe 16 aprilie la Bruxelles, unde au fost discutate subiecte privind integrarea piețelor energetice și reducerea dependenței de resursele energetice din Rusia, comunică Moldpres.

Reuniunea a inclus două paneluri tematice: primul a vizat accelerarea integrării Comunității Energetice în piețele de energie electrică și gaze ale Uniunii Europene, prin alinierea la legislația europeană, dezvoltarea interconexiunilor și susținerea tranziției energetice; al doilea a abordat procesul de eliminare treptată a importurilor de gaze și petrol din Federația Rusă, în contextul inițiativei REPowerEU.

În cadrul discuțiilor, deputata Veronica Briceag a prezentat evoluțiile Republicii Moldova în sectorul energetic, subliniind reducerea dependenței de combustibili fosili și creșterea ponderii energiei din surse regenerabile. De asemenea, aceasta a menționat lansarea piețelor organizate de energie electrică, liberalizarea pieței gazelor naturale, finalizarea implementării celui de-al Treilea Pachet Energetic și investițiile în infrastructura de interconectare cu statele vecine.

„Republica Moldova rămâne ferm angajată în procesul de integrare în piața energetică europeană și mizează pe sprijinul partenerilor europeni pentru accelerarea acestui proces”, a declarat Veronica Briceag, referindu-se la extinderea capacităților de interconectare și consolidarea instituțională.

În cel de-al doilea panel, deputata a evidențiat că reducerea dependenței de resursele energetice din Rusia a devenit o prioritate strategică, accelerată de contextul geopolitic generat de războiul din Ucraina.


„Eliminarea treptată a dependenței de gazele naturale și produsele petroliere din Federația Rusă reprezintă una dintre cele mai importante transformări ale sectorului energetic european. Pentru Republica Moldova, acest proces a fost o necesitate determinată de vulnerabilități structurale și realități geopolitice”, a mai spus Briceag.

Comunitatea Energetică, creată prin tratatul de la Atena din 2005 și activă din 2006, reunește state din Europa de Sud-Est și regiunea Mării Negre, având ca obiectiv extinderea regulilor pieței energetice a Uniunii Europene. Printre membrii săi se numără Uniunea Europeană, Albania, Bosnia și Herțegovina, Georgia, Kosovo, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Muntenegru, Serbia și Ucraina. Armenia, Norvegia și Turcia au statut de observatori.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.