StiripesurseȘtirile zileiȘor, Guțul, Plahotniuc și alte 20 de persoane din Moldova -...

Șor, Guțul, Plahotniuc și alte 20 de persoane din Moldova – încă un an pe lista neagră a UE

Publicat:

Consiliul Uniunii Europene a decis astăzi să prelungească, până la 29 aprilie 2027, măsurile restrictive împotriva celor responsabili de acțiuni care destabilizează, subminează sau amenință suveranitatea și independența Republicii Moldova. Hotărârea vizează 23 de persoane și 5 entități, printre care Ilan Șor, Vladimir Plahotniuc și Evghenia Guțul.

Citește și: De Blajini, Chișinăul a „răsuflat”. Au fost generate considerabil mai puține deșeuri

Potrivit TV8, persoanele și entitățile incluse în acest regim de sancțiuni sunt supuse înghețării activelor. De asemenea, este interzisă punerea la dispoziție, direct sau indirect, a fondurilor sau resurselor economice către acestea. Totodată, persoanelor fizice vizate li se aplică o interdicție de călătorie, fiind împiedicate să intre sau să tranziteze teritoriul statelor membre ale UE.

Acest cadru juridic privind măsurile restrictive a fost instituit pentru prima dată în aprilie 2023, la solicitarea Republicii Moldova. Acesta oferă Uniunii Europene posibilitatea de a sancționa persoanele implicate în acțiuni care subminează sau amenință suveranitatea și independența țării, precum și democrația, statul de drept, stabilitatea și securitatea acesteia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.