Vasile Negru din Budești produce sicrie pentru piața locală și pentru export. Ideea nu i-a venit peste noapte, ci a crescut încet, mai mult din curiozitate. Piața locală de sicrie i se părea mică, așa că a decis să-și facă loc pe piață cu o afacere în acest domeniu.
Un prieten revenit din Italia i-a dat primul impuls. După o discuție cu acesta, Vasile a început să se intereseze mai mult de situația de pe piață. A mers la câteva fabrici din Italia, a văzut cum se lucrează și ce utilaje se folosesc. Nu i s-a părut ușor. Din contra, părea tare sofisticată industria asta, dar… nu imposibilă și în Moldova, potrivit spotmedia.
Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare
În decembrie 2016, a cumpărat spațiul și imediat a început pregătirile. A adus utilaje din Italia, multe la mâna a doua, de la o fabrică închisă. Cele mai importante au fost uscătoriile. Știa că fără lemn bine uscat nu există calitate. Iar fără calitate, afacerea lui nu are viitor.
Și, totuși, nu a început direct cu sicriele.
A început cu lemnul. Îl tăia, îl prelucra, îl transforma în semifabricat și îl exporta în Croația. A fost perioada în care a învățat, a înțeles piața, cerințele și standardele, iar între timp au început să apară și clienții. Nu el i-a căutat, ci ei l-au găsit. Tot ei i-au propus să treacă la următorul pas: să nu mai facă doar semifabricat, ci produs final – sicriul.
La început Vasile Negru a refuzat, pentru că, spune el, nu se simțea pregătit.
Decizia de a produce sicrie
Apoi a venit pandemia.
„Covidul a schimbat multe, inclusiv viitorul acestei afaceri, pentru că cererea pentru sicrie a crescut brusc. Nu pentru că piața s-a dezvoltat, ci din cauza numărului mare de decese. Nu era o oportunitate de afacere pe care ți-o dorești, dar era o realitate care te pune pe gânduri. Te face să te întrebi ce faci mai departe, dacă să riști sau nu? Și atunci am făcut pasul pe care îl tot amânam – am început producția de sicrie”, povestește Vasile.
La început lucra doar la comandă. Încet, atent, fără grabă, ca să facă lucru calitativ.
Astăzi, în atelierul lui lucrează opt oameni – strungari și șlefuitori în lemn.
Deși sicriele ajung, în final, în pământ, uscarea lemnului rămâne o etapă esențială. Lemnul umed nu poate fi prelucrat corect, nu poate fi șlefuit și vopsit cum trebuie, iar lacul nu rezistă.
Uscătoria și procesul de uscare a lemnului
În uscătorie este extrem de cald. Lemnul este introdus în camere speciale, unde se usucă la temperaturi reglate în funcție de tipul materialului. Procesul are loc într-un sistem închis, cu ventilatoare și aer cald care circulă constant.
Temperatura din uscătorii crește treptat. La început este de aproximativ 30-35 de grade, iar pe parcurs poate ajunge până la 70-75 de grade. Anual, prin atelier trec aproximativ 350 de metri cubi de lemn doar pentru sicrie.
Hala șlefuitorilor
După uscare, lemnul ajunge în hala de alături, unde mai multe strunguri și mașini de șlefuit funcționează în același timp. Din cauza zgomotului, oamenii trebuie să vorbească tare ca să se audă.
Sute de sicrie stau unul peste altul, iar capacele sunt sprijinite de pereți. Unele au trecut deja prin mâinile șlefuitorilor, altele își așteaptă rândul.
Deși în această industrie mulți au trecut la mașini automate, în atelierul din Budești încă se lucrează mult manual.
Fiecare detaliu este finisat cu grijă de cei câțiva șlefuitori care trec cu peria abrazivă peste fiecare milimetru de lemn. „Asta ia mai mult timp și resurse, dar în schimb crește în calitate. Lucrul manualul e făcut foarte, foarte bine, iar pentru mine asta contează mai mult decât cantitatea”, spune Vasile Negru.
Antonina Coșeli este șlefuitoare și lucrează aici de patru ani. Urcă un sicriu pe o masă improvizată și pornește mașina de șlefuit. În unele locuri insistă mai mult. Apoi trece cu mâna peste lemn, verifică fiecare detaliu și zâmbește mulțumită. După ce termină de șlefuit toți pereții sicriului, trece la următorul.
„Îmi place să lucrez cu lemnul, pentru că este viu. Nu e ca metalul sau plasticul. Da, uneori e capricios și nu ascultă, dar știu cum să-l cumințesc. Chiar dacă facem sicrie, muncim cu plăcere la fiecare detaliu. Lemnul trebuie să fie neted, bine șlefuit. Și, cel mai important, trebuie să-mi placă mie. Dacă îmi place mie, sigur o să-i placă și clientului”.
Etapa finală: vopsirea și ambalarea
În hala de alături este liniște totală, dar aerul e greu, încărcat de miros de vopsea. Aici e etapa finală – vopsirea și îmbrăcarea sicrielor.
O adevărată „alee” din două rânduri de sicrie, așezate pe stative, așteaptă să fie vopsite. Sunt sicrie ecologice, explică Vasile Negru. Majoritatea merg la export.
Doi angajați tocmai pun la uscat un șir lung de mânere din lemn, trecute prin grund. Le așază atent, pe o sfoară, unul câte unul. Apoi trec la următoarea etapă.
„Îmbrăcarea” sicriului
Stofa albă este fixată cu grijă pe interior. Se pune perna, se aranjează materialul, apoi vine capacul. După asta, sicriul este împachetat în peliculă, ca să nu se zgârie sau să se prăfuiască. Este ridicat și așezat peste celelalte, deja pregătite pentru transportare.
Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară
Apoi, cei doi bărbați reiau procesul – aduc un alt sicriu, îl pun pe masa improvizată și repetă aceleași mișcări: stofa, perna, capacul, împachetarea. Fiecare mișcare e învățată pe de rost și repetată la fiecare sicriu.
„Concurența vine mai ales din China, unde producția este mai ieftină și mai rapidă. Eu nu vreau să folosesc materiale mai slabe și nu scad standardele, chiar dacă aș putea vinde mai ieftin”, spune Nicolae Negru.
Republica Moldova exportă sicrie
Sicriele produse în Budești sunt exportate în Germania, România și Italia.
„Cererea există și nu ține de modă sau de sezon. E o afacere care nu este afectată nici de crize. De-i ploaie, ninsoare, război sau pace – oamenii mor”, spune bărbatul.
În anii buni, a produs aproximativ 2.600 de sicrie, dintre care 700 pentru piața locală, iar restul pentru export. „Într-un TIR încap exact 184 de sicrie. Pentru clienții de acolo nu contează doar produsul, ci și seriozitatea. Dacă spun că livrez la o anumită dată, atunci nu trebuie să întârzii nici măcar o zi. Fără amânări, fără explicații. Îmi asum o comandă doar dacă sunt sigur că pot să o duc la capăt”, spune Vasile.
Sicriele produse în atelierul din Budești nu au etichete sau însemne speciale, dar sunt recunoscute: „Sunt de la Vasile din Budești”, spun cei care le cunosc.
