StiripesursePoliticăAlexandru Munteanu, la Bălți: Dezvoltarea durabilă a întregii regiuni poate fi...

Alexandru Munteanu, la Bălți: Dezvoltarea durabilă a întregii regiuni poate fi realizată doar printr-o colaborare strânsă între Guvern și autoritățile locale

Publicat:

Premierul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere la Bălți cu reprezentanții administrației publice locale, în cadrul căreia au fost discutate prioritățile de dezvoltare ale municipiului și ale regiunii de nord a țării.

Șeful Executivului a declarat că dezvoltarea durabilă a municipiului Bălți și a întregii regiuni poate fi realizată doar printr-o colaborare strânsă între Guvern și autoritățile locale. Potrivit acestuia, discuțiile s-au concentrat pe proiecte concrete și pe problemele care afectează direct cetățenii, potrivit politik.

Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară

Premierul a precizat că printre principalele subiecte abordate s-au numărat investițiile în infrastructura rutieră, modernizarea rețelelor energetice, dezvoltarea sistemelor de sănătate și educație, dar și susținerea mediului de afaceri. De asemenea, oficialul a vorbit despre necesitatea atragerii unor noi investiții în Zona Economică Liberă Bălți, considerată unul dintre principalele motoare economice ale regiunii.

În cadrul întrevederii au fost abordate și dificultățile cu care se confruntă administrațiile locale, inclusiv problemele legate de serviciile publice, proiectele întârziate și lipsa specialiștilor în anumite domenii. Alexandru Munteanu a subliniat că aceste probleme trebuie soluționate mai rapid pentru a accelera dezvoltarea localităților din nordul țării.


Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

Totodată, premierul a afirmat că actualul context este mai stabil comparativ cu perioadele anterioare și că autoritățile au reușit să gestioneze eficient situațiile dificile din trecut. Potrivit acestuia, dialogul constant dintre Guvern și autoritățile locale rămâne esențial pentru implementarea proiectelor de dezvoltare și pentru îmbunătățirea condițiilor de trai ale cetățenilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.