StiripesursePoliticăIrina Gutnic, noi acuzații grave la adresa lui Ion Ceban: Finanțează...

Irina Gutnic, noi acuzații grave la adresa lui Ion Ceban: Finanțează canale de Telegram pentru atacuri la adresa presei și oponenților politici

Publicat:

Fosta viceprimăriță a municipiului Chișinău, Irina Gutnic, a lansat acuzații grave la adresa primarului capitalei, Ion Ceban, susținând că acesta ar coordona și finanța mai multe canale de Telegram utilizate pentru denigrarea jurnaliștilor, a adversarilor politici și a foștilor colaboratori din administrația locală. citat de zdg.md, potrivit TV.8.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, la câteva zile după ce Irina Gutnic a anunțat că părăsește partidul MAN și după conflictul public izbucnit între aceasta și conducerea Primăriei Chișinău.

Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

Potrivit fostei viceprimărițe, unul dintre canalele de Telegram vizate este „Casa de Nebuni”, despre care afirmă că ar activa „în totalitate în interesul echipei lui Ion Ceban”. Gutnic susține că documente interne din cadrul primăriei ar fi ajuns rapid pe anumite canale de Telegram, inclusiv cu aceleași greșeli de redactare, fapt care, în opinia sa, ar demonstra existența unei colaborări directe.

„Există mai multe canale care conlucrează foarte strâns cu ceea ce se întâmplă în cadrul primăriei. Este suficient să vezi cum documente interne apar în câteva minute pe Telegram”, -a declarat Irina Gutnic în cadrul emisiunii.


Fosta viceprimăriță a afirmat că membrul partidului MAN, Andrei Oțel, ar fi unul dintre fondatorii canalului „Casa de Nebuni”. Totodată, aceasta a sugerat că Întreprinderea municipală „Autosalubritate” ar fi avut indirect contracte legate de promovare media și de activitatea unor astfel de platforme online.

Ea spune că urmează să prezinte mai multe informații și documente autorităților competente. „Organele competente vor avea toate indiciile necesare pentru a verifica aceste informații”,- a declarat Irina Gutniuc.

De cealaltă parte, Andrei Oțel respinge categoric acuzațiile și le califică drept „aberații”. Acesta a declarat pentru presă că nu are nicio legătură cu administrarea unor canale de Telegram și că singura sa relație cu „Autosalubritate” a fost funcția de președinte al Consiliului de administrație al întreprinderii.

„Nu am avut contracte cu Autosalubritate și nu am legături cu canale de Telegram precum «Casa de Nebuni»”, – a declarat Andrei Oțel,

Precizând că în prezent activează în calitate de avocat și nu mai este implicat activ în politică. Reprezentanții Primăriei Chișinău nu au oferit un răspuns oficial detaliat la acuzațiile lansate de Gutnic. Anterior însă, Ion Ceban a declarat că administrează doar paginile oficiale de comunicare ale primăriei și ale formațiunii MAN.

Conflictul dintre cei doi s-a amplificat după demiterea Irinei Gutnic din funcția de viceprimar. Fosta funcționară susține că eliberarea sa din funcție ar fi fost făcută cu încălcarea procedurilor legale și a anunțat că a depus o plângere la Centrul Național Anticorupție, acuzându-l pe Ion Ceban de abuz de putere.

Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară

La rândul său, primarul capitalei a respins acuzațiile și a declarat că fosta viceprimăriță ar acționa „la indicații venite din exterior”, fără a oferi însă detalii suplimentare. Într-o reacție publicată pe rețelele sociale, Ceban a afirmat că administrația municipală va continua proiectele începute și a calificat atacurile drept tentative de compromitere a activității sale și a echipei MAN.

Scandalul izbucnit în interiorul administrației municipale vine într-un context politic tensionat, în care relațiile dintre foștii membri ai echipei conduse de Ion Ceban devin tot mai conflictuale, iar acuzațiile reciproce capătă o amploare publică tot mai mare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile Ucrainei au scos din funcțiune 43% din capacitatea de rafinare a Rusiei, afirmă armata ucraineană

Conform unui comunicat al Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, atacurile sistematice ale Forțelor de Apărare ale Ucrainei au reușit să oprească...

Doi români acuzați că au înjunghiat un jurnalist iranian la Londra au fost condamnați la închisoare

Doi bărbați români, despre care procurorii britanici au afirmat că acționau ca intermediari pentru guvernul iranian, au fost condamnați vineri la închisoare pentru că...

Coridor european ‘mamut’, având ca puncte cheie orașe din Grecia, România și Bulgaria

Proiectul unui hub strategic și comercial - Acordul cu Bulgaria și România, voința Europei și pașii importanți pentru coridorul european de transport, potrivit parapolitika.gr. Grecia, Bulgaria...

Putin nu acordă importanţă penuriei de combustibil din Rusia, în timp ce intensifică atacurile asupra Ucrainei

În ciuda penuriei severe de combustibil din întreaga Rusie, preşedintele Vladimir Putin pare să nu fie deranjat de atacurile tot mai frecvente ale Ucrainei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.