Aproape 72.500 de persoane și peste 13.400 de mijloace de transport au traversat frontiera Republicii Moldova pe parcursul zilei de 1 iunie. Cele mai solicitate puncte de trecere au fost Aeroportul Internațional Chișinău, Leușeni și Sculeni, iar 17 cetățeni străini nu au primit permisiunea de a intra în țară.
Potrivit Poliției de Frontieră, în punctele de trecere a frontierei au fost înregistrate 72.490 de traversări ale persoanelor și 13.427 de traversări ale mijloacelor de transport în data de 1 iunie 2026.
Citeşte şi: Moscova se inflamează: România este dispusă să dea vina pe Rusia pentru orice incident – Stiripesurse.md
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost:
- PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 23.111 traversări de persoane;
- PTF Leușeni – 10.022 traversări de persoane;
- PTF Sculeni – 9.068 traversări de persoane;
- PTF Palanca – 5.818 traversări de persoane;
- PTF Otaci – 4.301 traversări de persoane.
Pe sensul de intrare în Republica Moldova, autoritățile au refuzat autorizarea trecerii frontierei de stat pentru 17 cetățeni străini.
În aceeași perioadă au fost consemnate două cazuri de traversare ilegală a frontierei de stat și două cazuri de nerespectare a regulilor de ședere și intrare în Republica Moldova.
Totodată, Poliția de Frontieră a înregistrat 11 cazuri de încălcare a regimului frontierei de stat, a regimului zonei de frontieră, a regimului punctelor de trecere și a regulilor de traversare a frontierei. Alte 13 cazuri au fost încadrate la categoria „altele”.
Nu au fost raportate cazuri de trecere ilegală a mărfurilor și bunurilor, tentative de traversare ilegală a frontierei, utilizare a documentelor false sau încălcări ale regulilor de transportare a străinilor și ale obligației de prezentare a datelor privind pasagerii transportați.
Pentru evitarea aglomerației, Poliția de Frontieră recomandă utilizarea unor puncte alternative de traversare. Astfel, pentru PTFS Leușeni-Albița sunt recomandate PTFS Leova-Bumbăta și PTFS Cahul-Oancea, pentru PTFS Sculeni-Sculeni – PTFS Costești-Stânca și PTFS Lipcani-Rădăuți Prut, iar pentru PTF comun Palanca-Maiaki-Udobnoe – PTFS Tudora-Starokazacie.











