StiripesurseExterneFumatul a fost interzis pe mai multe plaje din Antalya. Turiştii...

Fumatul a fost interzis pe mai multe plaje din Antalya. Turiştii riscă amenzi uriaşe

Publicat:

Fumatul a fost interzis pe mai multe plaje din Antalya, una dintre destinațiile preferate de turiști. Măsura a intrat în vigoare pe 5 iunie 2026 și urmărește reducerea poluării, după ce pe fundul mării au fost găsite numeroase mucuri de țigară.

Restricțiile vizează plaje populare din Lara, Belek, Çamyuva și Beach Park, zone frecventate anual de milioane de turiști. Noile reguli fac parte din „Inițiativa Mediteraneeană Albastră”, un proiect dedicat protejării mediului marin și a ecosistemelor de coastă.

Potrivit coordonatoarei proiectului, Ebru Șahin, imaginile surprinse pe fundul mării au arătat că obiectele care păreau inițial organisme marine sau bureți erau, de fapt, mucuri de țigară. Acestea se acumulează în nisip și printre pietricele, apoi ajung în mare, fiind purtate de curenți, și afectează grav ecosistemul marin.

Conform noilor reglementări, fumatul și aruncarea mucurilor de țigară sunt strict interzise în zonele vizate. Persoanele care nu respectă regula riscă amenzi de până la 1.764 de lire turcești, echivalentul a aproximativ 40 de euro.

În Turcia, fumatul este deja interzis în spațiile publice închise, la locurile de muncă și în transportul public. Autoritățile analizează și extinderea restricțiilor în alte spații, inclusiv în unități sportive, medicale și educaționale, în locuri de joacă și în lăcașuri de cult. În aceste cazuri, amenzile ar putea ajunge la 5.000 de lire turcești, adică aproximativ 113 euro.


Măsurile din Antalya vin pe fondul unor reguli tot mai stricte aplicate fumătorilor în mai multe state europene. În Spania, încălcarea interdicțiilor de fumat poate fi sancționată cu amenzi între 30 și 2.000 de euro, iar în Franța există interdicții de fumat pe plaje și în alte spații publice.

Turcia rămâne una dintre destinațiile preferate de turiști pentru vacanțele de vară, în special datorită pachetelor all inclusive și ofertelor de relaxare și divertisment din resorturi.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

UE și NATO își consolidează cooperarea anti-drone pe fondul incursiunilor rusești

Uniunea Europeană lucrează în strânsă coordonare cu NATO la consolidarea capacității anti-dronă proprii, aprofundându-și totodată și cooperarea cu industria militară a Ucrainei, a declarat...

Indicațiile geografice și denumirile de origine vor fi reglementate de o lege nouă

Indicațiile geografice și denumirile de origine vor fi reglementate de o lege nouă, aliniată la standardele Uniunii Europene în domeniu. Deputații au votat astăzi,...

O femeie a ajuns la spital după explozia unei butelii

O femeie a ajuns la spital după ce a suferit arsuri în urma unei deflagrații produse într-o gospodărie din orașul Dondușeni. Incidentul a avut loc...

Chiveri: După 20 de ani de negocieri, formatul „5+2” a eșuat

Republica Moldova își regândește abordarea privind soluționarea conflictului transnistrean, iar formatul internațional de negocieri „5+2” nu mai este considerat un instrument eficient pentru avansarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.