StiripesurseDiasporaRusia şi China, incapabile să limiteze puterile OIAC

Rusia şi China, incapabile să limiteze puterile OIAC

Publicat:

Rusia şi China au suferit un eşec marţi pierzând un vot menit să limiteze noul rol al Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), autorizată din iunie să atribuie responsabilitatea pentru atacuri chimice, informează AFP, potrivit agerpres.

Moscova şi Beijingul au cerut un vot în ultimul minut, luni, în timpul primei conferinţe a OIAC după ce o majoritate de 193 de state membre au votat în iunie în favoarea întăririi puterilor acestei organizaţii.

Citeşte şi: Un tren de navetişti a deraiat în Spania. Cel puţin un om a murit! – FOTO/VIDEO

OIAC, cu sediul la Haga, este de acum autorizată să desemneze autorul unui atac chimic şi nu doar să documenteze utilizarea unei asemenea arme.

Delegaţiile rusă şi chineză propuneau înfiinţarea unui “grup de experţi” însărcinat cu examinarea noului rol al OIAC, înainte ca organizaţia să poată demara acţiuni care i-ar permite să-i identifice pe autorii atacurilor chimice, precum cele comise din 2013 în Siria şi în Marea Britanie în martie.


Propunerea Moscovei şi Beijingului a provocat schimburi virulente de replici, Washingtonul, Londra şi Parisul acuzând Moscova şi pe aliaţii acesteia că vor “să întoarcă istoria”.

Noile prerogative atribuite OIAC sunt “ilegale” şi depăşesc cadrul organizaţiei, a declarat reprezentantul delegaţiei ruse Aleksandr Şulghin, înainte de a fi acuzat de “ipocrizie flagrantă” de către omologul său american Kenneth Ward.

Citeşte şi: 2 morţi şi 4 dispăruţi după ce o alunecare de teren a surpat un drum din Portugalia

Iranul, Siria şi alte 28 de state membre ale OIAC s-au pronunţat în favoarea înfiinţării unui “grup de experţi”, în timp ce 82 au votat împotrivă, iar 32 s-au abţinut. “O netă majoritate împotriva unei tentative de a sabota decizia istorică din iunie”, şi-a exprimat satisfacţia pe Twitter reprezentantul britanic al OIAC, Peter Wilson.

Susţinută de China şi Iran, Rusia a cerut de asemenea un vot asupra bugetului OIAC, care ar urma să prevadă finanţarea noilor împuterniciri de atribuire (a responsabilităţii pentru atacuri chimice) ale organizaţiei. Acesta este primul vot asupra bugetului OIAC şi el ar urma să aibă loc marţi după-amiaza.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.