StiripesurseCultură și MediaPeste 500 de copii au explorat Chișinăul în primul tur al...

Peste 500 de copii au explorat Chișinăul în primul tur al programului estival ‘Provocarea verii’

Publicat:

Peste 500 de copii au explorat Chișinăul prin lectură și jocuri în cadrul primului tur al programului estival „Provocarea verii”, desfășurat la filialele Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”. Autoritățile locale precizează că programul a atras și noi membri, 64 de participanți obținând pentru prima dată permis de bibliotecă, transmite IPN.

Primăria municipiului Chișinău precizează că participanții au luat parte la ateliere de lectură și creație și la jocuri tematice. În același timp, tema ediției din acest an, explorarea Chișinăului, a depășit spațiul bibliotecii, oferindu-le copiilor ocazia să descopere orașul prin vizite la instituții culturale, muzee, parcuri și alte locuri reprezentative pentru istoria și identitatea capitalei.

Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

De asemenea, au fost organizate întâlniri cu scriitori, artiști, psihologi și reprezentanți ai organizațiilor comunitare, ai instituțiilor de învățământ și ai poliției.

Programul continuă cu al doilea tur până pe 24 iulie. Activitățile au loc de luni până vineri, între orele 10:00 și 13:00, iar participarea este gratuită pentru copiii cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani. Înscrierile se fac pe platforma online a programului.


Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova inițiază negocierile pentru atragerea unei finanțări de 150 de milioane de euro destinate implementării proiectului ‘Livada Moldovei II’

R. Moldova inițiază negocierile pentru atragerea unei finanțări de 150 de milioane de euro destinate implementării proiectului „Livada Moldovei II”. Comisia pentru politică externă...

Plafonul de garantare a depozitelor bancare va ajunge treptat la 100.000 de euro

Banii ținuți de oameni în bănci ar putea fi protejați printr-un plafon mai mare de garantare. Începând cu 1 ianuarie 2028, nivelul de acoperire...

Cărți din Republica Moldova, prezente la Târgul Internațional de la Beijing

Literatura a devenit un important spațiu al dialogului cultural și al apropierii dintre popoare, a declarat ambasadorul Republicii Moldova în China, Petru Frunze, după...

Expert Watchdog: Femomentul escrocheriilor telefonice s-a transformat într-o veritabilă industrie transnațională

Escrocheriile telefonice nu mai sunt opera unor indivizi izolați, ci fac parte din rețele bine organizate, cu centre de apeluri, curieri, intermediari financiari și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.