StiripesurseSocialStagii de practică în cadrul DGPDC pentru studenții și masteranzii USM

Stagii de practică în cadrul DGPDC pentru studenții și masteranzii USM

Publicat:

Studenții și masteranzii Universității de Stat din Moldova din domeniul asistenței sociale și al protecției drepturilor copilului vor putea face stagii de practică în cadrul Direcției generale pentru protecția drepturilor copilului a Consiliului municipal Chișinău. Un acord de colaborare în acest sens a fost semnat de cele două instituții, transmite IPN.

Documentul stabilește un parteneriat care are drept scop pregătirea practică a viitorilor specialiști. Astfel, stagiile vor contribui la consolidarea cunoștințelor teoretice și la dezvoltarea competențelor necesare pentru activitatea în domeniu.

În baza acordului, DGPDC va asigura condițiile necesare pentru desfășurarea practicii, precum și îndrumarea și evaluarea stagiarilor. De cealaltă parte, USM va coordona procesul de instruire practică și va oferi suport științifico-metodologic.

Parteneriatul prevede și dezvoltarea unor proiecte comune în domeniul cercetării și formării profesionale continue. Instituțiile își propun să colaboreze și în alte inițiative care vizează pregătirea specialiștilor din sectorul social.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Accident moto în centrul Capitalei

Un motociclist în vârstă de 38 de ani a fost transportat la spital după ce a fost implicat într-un accident rutier produs vineri seara...

Cele cinci triggere pe care le folosesc rușii pentru a manipula moldovenii despre integrarea europeană

Securitatea, încrederea în stat, bunăstarea, identitatea și siguranța sunt subiectele primordiale, în baza cărora propaganda rusă manipulează moldovenii, pentru a periclita procesul de integrare...

Trenul Kiev–Chișinău va circula zilnic începând cu 28 iunie

Trenul internațional „Basarabia”, pe ruta Kiev–Chișinău, va circula zilnic începând cu 28 iunie, a anunțat ministrul ucrainean al Dezvoltării Comunităților și Teritoriilor, Oleksii Kuleba....

Textul integral al acordului SUA – Iran: Iată cele 14 puncte ale memorandumului

Un memorandum în 14 puncte încearcă să facă ordine în haosul dintre Statele Unite și Republica Islamică: un proiect de armistițiu cu date, cifre...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.