StiripesurseȘtirile zileiAutoritățile de la Chișinău sunt acuzate de presiuni asupra unui cetățean...

Autoritățile de la Chișinău sunt acuzate de presiuni asupra unui cetățean rus

Publicat:

Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova acuză autoritățile moldovene de încălcarea drepturilor unui cetățean rus, susținând că starea acestuia de sănătate s-a deteriorat brusc în urma unor presiuni emoționale și psihologice exercitate de instituțiile competente ale statului. Totodată, misiunea diplomatică afirmă că reprezentanților consulari ruși nu li s-a permis accesul la cetățeanul rus.

Potrivit unui comunicat al Ambasadei Rusiei, incidentul s-a produs pe 19 iunie, în timpul efectuării procedurilor vamale și de control al pașapoartelor pe Aeroportul Internațional Chișinău.

Citeşte şi: Rusia este acuzată că ignoră hotărârea CtEDO privind școlile cu predare în limba română din Transnistria – Stiripesurse.md

„Ambasada declară public și atrage atenția opiniei publice asupra încălcării flagrante a drepturilor unui cetățean al Federației Ruse, a cărui stare de sănătate s-a deteriorat brusc în urma presiunii emoționale și psihologice exercitate de autoritățile competente ale Republicii Moldova”, se arată în comunicat.

Misiunea diplomatică susține că cetățeanul rus ar fi fost supus unor presiuni de durată, însoțite de interogatorii dure și întrebări provocatoare.


„Nu este vorba despre o comunicare procedurală obișnuită, ci despre o presiune prelungită, însoțită de interogatorii dure, întrebări provocatoare și acțiuni care, în cele din urmă, au dus la consecințe grave”, afirmă Ambasada Rusiei.

De asemenea, Ambasada Rusiei susține că, după producerea incidentului, funcționarilor consulari ruși nu li s-a permis să își viziteze cetățeanul.

„Cinismul și caracterul imoral al situației sunt amplificate de faptul că, după cele întâmplate, funcționarilor consulari ruși încă nu li s-a oferit acces la cetățeanul lor. Se creează impresia clară că autoritățile încearcă să limiteze pe cât posibil posibilitatea unei evaluări independente a stării acestuia și a circumstanțelor incidentului”, se mai arată în comunicat.

Totodată, Ambasada Rusiei susține că cetățeanului său i-ar fi fost interzis să părăsească teritoriul Republicii Moldova, fără explicații clare și fără prezentarea temeiurilor juridice.

Ambasada Rusiei califică incidentul drept „o încălcare gravă a normelor fundamentale ale dreptului internațional și a obligațiilor statului în domeniul consular” și solicită autorităților moldovene să permită de urgență accesul consular și să ofere explicații privind circumstanțele cazului.

„Partea rusă are dreptul să se aștepte nu doar la acordarea imediată a accesului consular, ci și la explicații exhaustive privind cauzele celor întâmplate, precum și la clarificarea temeiurilor juridice ale acțiunilor întreprinse împotriva cetățeanului rus”, se mai arată în comunicatul Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Accident moto în centrul Capitalei

Un motociclist în vârstă de 38 de ani a fost transportat la spital după ce a fost implicat într-un accident rutier produs vineri seara...

Cele cinci triggere pe care le folosesc rușii pentru a manipula moldovenii despre integrarea europeană

Securitatea, încrederea în stat, bunăstarea, identitatea și siguranța sunt subiectele primordiale, în baza cărora propaganda rusă manipulează moldovenii, pentru a periclita procesul de integrare...

Trenul Kiev–Chișinău va circula zilnic începând cu 28 iunie

Trenul internațional „Basarabia”, pe ruta Kiev–Chișinău, va circula zilnic începând cu 28 iunie, a anunțat ministrul ucrainean al Dezvoltării Comunităților și Teritoriilor, Oleksii Kuleba....

Textul integral al acordului SUA – Iran: Iată cele 14 puncte ale memorandumului

Un memorandum în 14 puncte încearcă să facă ordine în haosul dintre Statele Unite și Republica Islamică: un proiect de armistițiu cu date, cifre...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.